AGRO TV Moldova
Live
EXTERNE

Oierii din România, revoltați de legea care permite panouri solare pe pășuni

•3 min citit•Redactor Sef

Ministerul Agriculturii din România și autoritățile sunt criticate de oieri după modificarea legislației care reglementează utilizarea pajiștilor. Noile prevederi permit ca pășunile să fie folosite atât pentru creșterea animalelor, cât și pentru instalarea de panouri solare. Oierul Ionică Sterp, vicepreședinte al Asociației Ciobanilor Profesioniști din România, avertizează că fermierii își pierd pășunile în favoarea marilor investitori, prin decizii abuzive ale unor primari.

Anul trecut, 25 de oieri s-au deplasat la București pentru a-și exprima nemulțumirile privind această inițiativă, dar apelurile lor au fost tratate cu scepticism. Astăzi, legea este deja în vigoare, iar fermierii semnalează cazuri în care contractele lor de pășunat au fost reziliate în favoarea investitorilor în energie regenerabilă.

Conform noilor reglementări, pășunile din România pot fi utilizate în sistem dual, adică animalele pot pășuna pe aceleași terenuri unde sunt instalate panouri solare sau alte echipamente pentru energie verde. Deși este nevoie de avizul Ministerului Agriculturii pentru astfel de proiecte, oierii se tem că micii fermieri vor fi grav afectați.

Ionică Sterp face apel la unitate în rândul asociațiilor de fermieri pentru a proteja drepturile crescătorilor de animale.

Este greu de crezut că un investitor care alocă milioane de euro va permite pășunatul pe aceleași terenuri, avertizează acesta.

Articole similare

Curs valutar: 29 Octombrie 2026
EXTERNE
•2 min citit

Curs valutar: 29 Octombrie 2026

Banca Națională a Moldovei a publicat cotațiile oficiale ale monedelor pentru data de 29 octombrie 2026. Astfel, euro va fi cotat cu 20 lei și 13 bani, cu 4 bani mai puțin. Dolarul american 18 lei și 8 de bani, cu 2 bani mai puțin. Hrivna ucraineană va fi de 39 de bani, iar leul […]

Accident feroviar în Spania: cel puțin 46 de morți și 139 de răniți
EXTERNE
•3 min citit

Accident feroviar în Spania: cel puțin 46 de morți și 139 de răniți

Cel puțin 46 de persoane au murit, iar alte 139 au fost rănite în urma coliziunii a două trenuri de mare viteză. Accidentul s-a produs miercuri dimineață, în apropierea localității Urda, din provincia Toledo, Spania. Autoritățile continuă operațiunile de salvare, iar circulația feroviară între Madrid și Andaluzia a fost suspendată. Coliziunea s-a produs la ora […]

Restricții de circulație pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse până pe 4 decembrie
EXTERNE
•3 min citit

Restricții de circulație pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse până pe 4 decembrie

Circulația pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse va fi restricționată în perioada 28 octombrie – 4 decembrie 2026, din cauza lucrărilor de infrastructură. Traficul se va desfășura alternativ, cu ajutorul semafoarelor, în două etape. Circulația pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse va fi restricționată începând cu 28 octombrie, pentru efectuarea lucrărilor de montare a rosturilor de dilatație. Potrivit Companiei […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură