Oamenii de la sate continuă să plece din țară

În acest an, Republica Moldova înregistrează o ușoară scădere a numărului cetățenilor care vor să plece peste hotare. Dintre cei care vor să plece sunt oamenii de la sate, în special bărbații. Datele au fost prezentate de către expertul în politici economice al IDIS „Viitorul”, Veaceslav Ioniță.

Potrivit sondajului, în acest an, 15,2% dintre cetățenii Republicii Moldova, de peste 18 ani, spun că intenționează în următoarele luni să plece peste hotare, în scădere cu aproape 3% față de 2020 și cu 5% față de anul 2018.

„15,2% înseamnă în jur de 30-35 de mii de persoane, care în acest an cel mai probabil vor părăsi teritoriul Republicii Moldova”, a explicat economistul.

Fiind analizată cifra în scădere, Veaceslav Ioniță spune că sunt trei răspunsuri:

  • deja nu mai are cine pleca;
  • cetățenii Republicii Moldova, în ajunul alegerilor parlamentare anticipate, speră că viața lor se va schimba și poate nu ar merita să plece peste hotare;
  • totuși calitatea vieții în Republica Moldova s-a îmbunătățit și unii consideră că există oportunități de a munci aici acasă.

Cei care în ultimii trei ani au fost peste hotare, iar în prezent sunt în Republica Moldova au fost întrebați dacă mai vor să plece în viitorul apropiat. 13,7% dintre respondenți au răspuns că da. Aproape dublu față de anul trecut, când 7,6% aveau această intenție.

Tinerii de 18-29 de ani sunt cei care vor să plece cel mai mult peste hotare – 28 %, cu aproape 1% mai mult decât acum un an, însă cu circa 2% mai puțini decât în 2018. Apoi urmează cei de vârsta 30-44 de ani – 18,1%.

„În privința tinerilor situația cum a fost una extrem de tristă, așa și a rămas – extrem de tristă. Practic fiecare al treilea tânăr spune că vrea să plece peste hotare și decizia lui timp de cinci ani nu s-a schimbat. Tinerii, cum spuneau acum cinci ani că vor să plece, exact așa spun și acum. Este cel mai stabil grup care nici de cum nu vede soluția existenței aici în Republica Moldova”, a afirmat Veaceslav Ioniță.

Sondajul mai arată că avem o diferență destul de puternică legată de intenția de a pleca peste hotare în funcție de sexul respondentului. Dacă în rândul femeilor avem 12%, care au spus că ar dori să plece în viitorul apropiat, atunci în cazul bărbaților această cifră este de aproape 19%.

Totodată, există o diferență între dorința de a pleca peste hotare în funcție de traiul respondentului. 13,2% din populația de la orașe este expusă dorinței de a părăsi Republica Moldova și 17% – a celor care trăiesc la sate.

„Migrația de bază, care are loc în Republica Moldova, are loc din contul celor care trăiesc la sate. Ca rezultat, avem o depopulare puternică a zonelor rurale”, a mai spus expertul în politici economice.