Mai mulți apicultori au avut de suferit din cauza vântului puternic

Sute de stupi au fost doborâți de vântul puternic de duminică seară, iar mai mulți apicultori s-au ales cu pagube materiale. Declarația a fost făcută pentru AGRO TV Moldova de Ion Maxim, directorul executiv al Asociației Naționale a Apicultorilor din Moldova. Potrivit acestuia, sectorul a fost afectat și de vremea rece din această perioadă. 

ION MAXIM, directorul executiv al Asociației Naționale a Apicultorilor din Moldova:

„Da, sunt! Mai ales stupii din polistiren, cei mai ușori care nu au avut greutăți puse peste ei, au avut de suferit, în unele cazuri mai mult au zburat capacele, iar în altele au fost răsturnate chiar și familii”.

ANDREI ZAGOREANU, preşedintele Asociaţiei Apicultorilor din Moldova:

„Noi ne aflăm în livada de pruni și vântul a aruncat căpacele, a mai răsturnat 2 stupi care se aflau mai sus puțin de pământ și perenele au fost împrăștiate”.

MIRCEA TRIFAN, apicultor Strășeni:

„La mine în prisacă, afectat a fost numai un stup, a bătut vântul în alt stup care îi gol și la dat jos. Stupina la mine este pusă între livadă și pe fiecare stup am pus câte o cărămidă sau două pentru vânt. V-ați asigurat? M-am asigurat, eu știu ce înseamnă vântul de primăvară”.

VITALIE POPA, președintele Asociației Exportatorilor de Produse Apicole din Republica Moldova:

„Am văzut pe rețele, unii băieți pun câte o cărămidă, au cumpărat stupi și după aceasta cumpără și cărămizi, câte o cărămidă per stup. Cei care au capacele din lemn și cu tablă mai groasă stau bine. Depinde cum a fost curentul, dacă e pe loc înalt, unde e o prisacă în bătaia vântului, acolo și stupul poate să-l răstoarne”.

 SILVIA RUPET, apicultor:

„Vreau să vă întreb dacă ați fost afectată de vântul din această duminică? „Da, da! Mi-a luat jumătate de acoperiș de pe casă, mi l-a dus prin stupină, a stricat stupii. Doamne ferește! Adică stupii au fost dați jos de vânt, care este situația? Iau dat jos. Casa este acoperită cu ardezie și mi-au luat foile de ardezie și mi le-au dus direct în stupină”.

Potrivit apicultorilor, o altă provocare în această perioadă este vremea rece, din cauza căreia copacii nu elimină nectar, iar albinele nu au suficientă hrană.

Conform datelor oferite de Asociația Națională a Apicultorilor din Moldova, în țara noastră activează peste 8 mii de apicultori.

Citiți mai mult.

Cod galben de înghețuri, prelungit în nordul Republicii Moldova

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: [email protected].