La ce bun un telefon, dacă nu poți vorbi la el / VIDEO

Pare greu de crezut, dar în secolul XXI mai sunt oameni care au acces limitat la rețeaua mobilă. Se întâmplă în satul Petrușeni din raionul Rîșcani, unde locuiesc aproape 1000 de oameni. Unii cer instalarea unei antene care ar permite semnalul mobil în tot satul, alții se tem și spun că aceasta ar emite radiații periculoase pentru sănătate, scrie nordnews.md.

ELENA OLARU, locuitoare, s. Petrușeni:Iată aici mă sui și aici prinde telefonul. Stați că și aici prinde rău. O, iată sunt două antene. Valeriu bună ziua, cum merg treburile la tine?”

” – Alo, nu te aud de loc! Nu te aud! Alo!  Iată, iar s-a pierdut, nu te aud deloc. 

 Alo, alo nu se aude nimic, nu te aud deloc! ”

Anatolie Stașcov regretă că și-a cumpărat un telefon mobil. Asta pentru că nu îl folosește aproape deloc. Ori de câte ori ar încerca să își sune soția, rudele sau vecinii, îi răspunde doar robotul.

ANATOLIE STAȘCOV, locuitor, s. Petrușeni:  Nu știu unde să mă duc, unde să mă urc. Nu e nicio antenă. ”

Dacă vreau să vorbesc cu un vecin trebuie să îl caut la poartă, cu celălalt tot așa. Dar dacă vrea să mă sune cineva în casă, nu mă găsește nimeni. Este capătul Moldovei.

Anatolie Șalaru spune că oamenii de aici au mare nevoie de telefonie mobilă, dar nu sunt auziți de autorități.

ANATOLIE STAȘCOV, locuitor, s. Petrușeni: „La jumătate de sat sunt antene și prinde, dar la cealaltă jumătate de sat nu sunt antene și nu prinde. Stă omul în casă și cade de pe pat, și băiatul lui iese afară și nu poate suna pe nimeni.

Oamenii spun că în caz de urgență nu pot solicita ajutor și că locuiesc în cel mai înapoiat sat din Republica Moldova.

ELENA STAȘCOV, locuitoare, s. Petrușeni:Nimeni nu are nevoie de antenă în sat. Că din cauza antenei pier albinele, dar cum în oraș este antenă și totul e bine.  Au făcut o listă, ne-am iscălit toată lumea că vrem antenă și la urmă antenă nu-i, nu-i antenă.  Cel mai înapoiat sat din Moldova, am rămas cel mai înapoiat sat.

Primarul satului Petrușeni, Tatiana Cojocaru nu a fost de găsit nici la primărie, nici la telefon. Într-o înregistrare cu camera ascunsă din 2018, se vede cum aceasta discută cu o locuitoare din sat, care se declară împotriva construcției unui pilon de telefonie mobilă.

Ala, locuitoare, s. Petrușeni: „Uneori se întâmplă că vorbesc cu fata mea, dar vorbesc prin sughițuri. Ea îmi zice: mămică dă-te mata pe unde prinde, că la mine prinde. Încercați dvs să scoateți telefonul, aici până la pod, să vedeți dacă aveți vreo antenă măcar.

Cristina, locuitoare, s. Petrușeni: „Ieșim pe unde prinde. Uneori poți ieși și până la poartă, foarte greu. Rău.„,

Am reușit să discutăm cu operatorul companiei mobile, care ne-a declarat că în satul Petrușeni există un semnal mobil suficient de bun.

Robert, operator de telefonie mobilă: Deci, localitatea Petrușeni, cu rețeaua 3G este acoperită destul de bine. Cu rețeaua 2G ar putea să fie mai rău, cu 4G, la fel. Dar telefoanele care suportă rețeaua 3G nu ar trebui să întâmpine dificultăți cu apeluri.  Chiar și telefoane cu butoane acum ar putea suporta rețeaua 3G. Doar telefoane vechi, care au apărut înainte de rețeaua, în mare parte nu suportau. Dacă au posibilitate să ne contacteze pe telefonul fix, dacă telefonul nu prinde. Exact de asta trebuie să comunicăm cu oamenii, ca să înțelegem care este problema.

Agentul operatorului de telefonie mobilă din Rîșcani nu a fost de găsit pentru a comenta situația locuitorilor din satul Petrușeni.