Cinci deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate au decis să renunțe la mandatele de parlamentar. Anunțul a fost făcut de președintele Legislativului, Igor Grosu, după o ședință a fracțiunii PAS.
Potrivit lui Igor Grosu, deputații Roman Cojuhari, Nicolae Drăgănel, Maria Acbaș, Constantin Cheianu și Viorel Bostan au ales să părăsească Parlamentul și să revină la activitățile lor anterioare.
IGOR GROSU, președintele Parlamentului:
„Am ajuns la o decizie. O parte dintre colegii noștri, pe care îi respectăm foarte mult, domnul Cojuhari, domnul Drăgănel, doamna Acbaș, domnul Cheianu și domnul Bostan, au decis, după multe discuții, să revină la ocupațiile lor anterioare campaniei electorale. Respectăm decizia. Rămân alături de noi oriunde ar activa”.
Președintele Parlamentului a menționat că aceasta este ultima săptămână în care deputații trebuie să decidă dacă își continuă activitatea în Legislativ sau revin la funcțiile pe care le-au deținut înainte de validarea mandatelor.
După plecarea celor cinci, în funcția de deputați ar urma să ajungă: medicul Ana Oglindă din municipiul Chișinău, juristul Vladimir Rusu din municipiul Bălți, profesorul Vasile Porțevschi din satul Boldurești, raionul Nisporeni, inginerul Oleg Canațui din orașul Leova și jurista, avocata Efimia Bandalac din orașul Briceni.
Citiți mai mult:
Republica Moldova nu va maiprima ultima tranșă de 170 de milioane de dolari de la FMI
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: [email protected].
