În ultimul an produsele alimentare au devenit mai scumpe cu peste 10 la sută

În ultimile 12 luni prețurile medii de consum s-au majorat cu 7,9 la sută. Produsele alimentare au devenit mai scumpe cu peste 10 la sută, serviciile prestate populației s-au majorat cu 13 la sută, iar mărfurile nealimentare s-au majorat cu peste 2 la sută.

Potrivit Biroului Național de Statistică, în luna iulie 2025 comparativ cu luna iulie 2024 cu 30 la sută a crescut prețul la legume, cu 36 la sută la fructe, cu 3 la sută la pâine, cu 4 la sută la carne și conservele din carne, cu 7 la sută la lapte și produsele din lapte, cu 10 la sută la ouă, cu 17 la sută la uleiul vegetal.

De asemenea, s-a scumpit încălțămintea cu 6 la sută, medicamentele cu 5 la sută, materialele de construcții cu 4 la sută. Serviciile comunale locative au devenit mai scumpe cu 25 la sută, apa potabilă și canalizarea cu 21 la sută, energia electrică cu 27 la sută, gazele naturale cu 28 la sută, încălzirea centralizată cu 15 la sută. În ultimile 12 luni serviciile medicale au devenit cu 4 la sută mai scumpe.

Totodată, a scăzut prețul la zahăr cu 6 la sută și carburanți cu 4 la sută.

Citiți mai mult:

Vreme frumoasă fără precipitații

Moldova susține importul de cereale din Ucraina?

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: [email protected].