Imprudența le-a luat viața

Două persoane au murit, după ce casele le-au fost cuprinse de flăcări. În primul caz, vorbim despre un bărbat de 60 de ani din orașul Criuleni, care a decedat la 12 decembrie, în orele dimineții.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, cel mai probabil incendiul s-a produs din cauza imprudenței în timpul fumatului.

Ajunşi la faţa locului, pompierii au stabilit că ard bunurile din interiorul unei odăi, iar în timpul intervenţiei, a fost găsit cadavrul carbonizat al proprietarului.

În cel de-al doilea incendiu, ce a avut loc în satul Dezghincea din UTA Găgăuzia, și-a pierdut viața un bărbat de 67 de ani.

Focul a distrus bunurile materiale din casă și acoperișul.

Pompierii urmează să stabilească cauzele producerii nenorocirii.

În acest context, IGSU atenționează oamenii să respecte cu strictețe regulile antiincendiare, în special la exploatarea surselor de încălzire și să evite fumatul în locuințe.

De la începutul anului 2021, în Republica Moldova au avut loc 47 de incendii în care au pierit şapte persoane.