AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Granturi pentru tinerii care vor să se lanseze în afaceri

•3 min citit•Alexandru Leahu

Tinerii, care vor să inițieze sau să dezvolte o afacere, pot beneficia de finanțare nerambursabilă sau credit cu porțiune de grant. Guvernul a aprobat Programul „Start pentru Tineri: o afacere durabilă la tine acasă”, implementat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii.

Prin intermediul programului vor fi oferite granturi de până la 200 de mii lei pentru tinerii care își propun să se lanseze în afaceri. Finanțarea din partea statului va constitui până la 70 la sută din valoarea proiectului investițional, iar tinerii vor veni cu o contribuție de doar 30%.

Un alt mecanism destinat tinerilor este Programul de credite cu porțiune de grant. Aceasta va combina finanțarea acordată sub formă de grant, cu resurse creditare avantajoase oferite prin intermediul băncilor comerciale și Oficiul de Gestionare a Proiectelor de Asistență Externă.

Valoarea pachetului financiar va ajunge până la 1,7 milioane lei și va include porțiunea de împrumut rambursabil de 85 la sută și porțiunea de grant de 15%.

Articole similare

Peste 380 de mii de cereri pentru compensațiile la energie, înregistrate pe platforma guvernamentală
SOCIAL
•3 min citit

Peste 380 de mii de cereri pentru compensațiile la energie, înregistrate pe platforma guvernamentală

Peste 380 de mii de cereri pentru compensațiile la energie au fost înregistrate pe platforma compensatii.gov.md, de la lansarea procesului de înregistrare. Aproape 202 mii au fost depuse cu ajutorul asistenților sociali, iar alte 178 de mii online. Cetățenii care doresc să beneficieze de sprijin începând cu luna noiembrie trebuie să depună cererile până pe […]

Două cazuri de braconaj depistate, în doar trei zile
SOCIAL
•3 min citit

Două cazuri de braconaj depistate, în doar trei zile

Braconajul ia amploare. Două cazuri, înregistrate în doar trei zile, au scos la iveală șase mistreți împușcați ilegal și o urmărire ca în filme, încheiată cu un accident rutier. Autoritățile anunță intensificarea controalelor nocturne și promit măsuri mai dure împotriva celor care încalcă legea. Cel mai recent caz a fost documentat în raionul Sîngerei, unde […]

Lecții gratuite pentru pregătirea de BAC, din ianuarie, la Chișinău
SOCIAL
•3 min citit

Lecții gratuite pentru pregătirea de BAC, din ianuarie, la Chișinău

Lecții gratuite pentru elevii din Chișinău care se pregătesc de examenele de absolvire. Din luna ianuarie, elevii claselor a XII-a vor putea participa la lecții suplimentare pentru pregătirea examenului de bacalaureat, organizate de Primăria Capitalei. Orele vor fi susținute de profesori și vor viza disciplinele la care elevii consideră că au nevoie de pregătire suplimentară. […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură