Fermierii din Rezina se alătură protestelor din 12 iunie
Fermierii din raionul Rezina se alătură protestelor anunțate pentru vineri, 12 iunie, de agricultori din mai multe raioane ale țării. Protestatarii vor staționa cu tehnica agricolă pe drumul Orhei-Rezina, în apropierea satului Bușăuca, între orele 09:00 și 14:00. Aceștia solicită introducerea, din 2027, a plăților directe per hectar pentru agricultorii micro, mici și mijlocii, menținerea cotei TVA fără majorare la 20% și rambursarea integrală a accizei pentru motorina utilizată în agricultură.
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a declarat că respectă dreptul agricultorilor de a protesta și susține că dialogul cu sectorul agricol rămâne o prioritate. Autoritățile au precizat că procesul de depunere a cererilor pentru compensarea accizelor la motorina procurată în perioada 1 martie – 31 mai 2026 s-a încheiat, fiind recepționate peste 2.200 de solicitări aflate în procesare la AIPA. Totodată, Guvernul a modificat mecanismul de restituire a TVA, astfel încât fermierii pot solicita rambursări de până la 200 de mii de lei lunar, în condiții simplificate.
Protestele au fost inițiate de agricultorii din Fălești și sunt susținute de Asociația „Forța Fermierilor”, iar fermierii din Cahul au anunțat, la rândul lor, că se vor alătura acțiunilor din 12 iunie.
Citiți mai mult.
El Nino amplifică riscul secetelor în Republica Moldova
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.