Expozițiile MOLDAGROTECH și FARMER „au pornit motoarele”

Agricultorii așteaptă toamna, pentru a strânge roada, a face socotelile și, bineînțeles, pentru a participa la cele mai importante expoziții în domeniul agroindustrial.

În acest sens, au fost inaugurate expozițiile „Moldagrotech”, „Farmer”, precum și târgul „Toamna de Aur”. Scopul acestora este de a determina vectorul de dezvoltare a sectorului și de a promova pe piaţa autohtonă maşini și utilaje agricole performante, de la producători locali şi străini. Totodată, aceste evenimente contribuie la realizarea proiectelor naţionale prioritare, orientate spre eficientizarea producerii agricole.

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană

„Vă salutăm la cea de-a 29 ediție a expoziției Moldagrotech, Farmer și a târgului Toamna de Aur. Suntem în condiții mai deosebite, pe un teren străin, dar este foarte important că, totuși, expozițiile încearcă să-și găsească loc, în perioada asta pandemică. Suntem mândri că, după un an de stopare, am avut posibilitatea să întrunim peste o sută de companii participante la acest eveniment.”

Carolina Chiperi, director general, CIE „MOLDEXPO”

Evenimentul este susținut anual și de către autoritățile statului.

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi stând în picioare

„În acest eveniment se întrunesc peste 100 de expozanți din 5 țări, ceea ce cred că este foarte util pentru sectorul agricol din țară pentru a asigura o modernizare a sectorului agricol din Republica Moldova.”

Viorel Gherciu, Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare

Ar putea fi o imagine cu floare şi în aer liber

Obiectivele ediției din acest an sunt: dezvoltarea ramurii, facilitarea relației producător-consumator pe timp de pandemie, identificarea unor noi piețe de desfacere și îmbunătățirea condițiilor de activitate pentru agricultori.

Ar putea fi o imagine cu 3 persoane, persoane în picioare şi în aer liber

„Este un eveniment destul de important, pentru că încercăm să ne promovăm imaginea și să promovăm instrumentele financiare ce le oferim agricultorilor. Este o platformă unde interacționăm cu viitorii parteneri, dar și cu actualii.”

Maxim Popov, director executiv, ADMA

De la expoziție nu puteau să lipsească tehnologiile de ultimă generație, ce asigură o dezvoltare calitativă și cantitativă a roadei.

„Noi folosim reclame online, însă nu putem ajunge la toți agricultorii. Aici avem acces la un segment diferit care pot vedea serviciile și produsele noastre. Pentru noi, este o experiență interesantă și productivă pentru afacerea noastră. Primim vizitatori, chiar dacă timpul nu e bun, lumea se apropie și este interesată.”

Alex Florea, reprezentant, companie drone agricole

Ar putea fi o imagine cu în aer liber

Fermierii vor să vadă noile inovații și tendințele pe piața agroindustrială. Daniel Leahu face agricultură de trei ani, iar acest eveniment e un prilej de a se informa și a testa noi soluții în gospodăria sa.

„Am venit să vedem care sunt tendințele noi în domeniul agriculturii, atât în domeniul tehnic, cât și în domeniul produselor chimice, fitosanitare, material semincier.”

Daniel Leahu, agricultor, s. Dominteni, r. Drochia

Ar putea fi o imagine cu 2 persoane, persoane în picioare şi în aer liber

„Moldexpo” invită fermieri din toată țara, reprezentanții autorităților publice, ai asociațiilor profesionale și sindicatelor să viziteze expozițiile MOLDAGROTECH și FARMER, în perioada 13-16 octombrie, pe strada Mihail Sadoveanu 42/6, din Capitală.

Iar la târgul „Toamna de Aur” oricine poate procura, atât fructe și legume, cât și material săditor de la producători autohtoni.

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană, fructe şi în aer liber

Ar putea fi o imagine cu floare şi în aer liber