Ecosistemul de la „Prutul de Jos”, protejat

În Rezervația „Prutul de Jos” se vor întreprinde măsuri de reziliență la schimbările climatice. Datorită proiectului „Consolidarea măsurilor de adaptare la schimbările climatice în Rezervația Biosferei «Prutul de Jos»”, a avut loc un eveniment în aer liber, cu scopul de a identifica măsuri de conservare a biodiversității și generarea de servicii ecosistemelor.

„Lacul Beleu este leagănul copilăriei tuturor Slobozenilor, și apoi are o importanță foarte mare în ceea ce privește biodiversitatea naturii unde avem foarte multe păsări, diferite specii de pește. Acesta este un patrimoniu inegalabil aici, la sud, o mică deltă a Dunării îi spunem noi.”

Valentina Carastan, primar, s. Slobozia Mare, r. Cahul

Activitatea a fost un prilej de discuții și planuri de viitor, atât în cadrul proiectului, cât și după finalizarea acestuia.

„A fost un merit a bunului Dumnezeu că ne-a înzestrat cu așa frumuseți pe care le avem în Lunca Prutului. Pe lângă faptul că avem o bună așezare geografică avem și o mare datorie de a păstra ceea ce avem. Administrația publică locală trebuie să ne unim forțele și de a îmbunătăți lucrurile și de a le transmite urmașilor noștri. ”

Leonid Catera, primar, s. Brânza, r. Cahul

 Unul dintre punctele principale de pe agenda zilei a fost prezentarea raportului de evaluare a vulnerabilității climatice. Analiza se bazează pe o serie de aspecte legate de situația actuală.  

„Suntem la un eveniment organizat în Slobozia Mare. Am venit cu un grup de experți în domeniul mediului și în domeniul protecției biodiversității și adaptări la schimbări climatice, pentru a susține comunitățile locale, Aceste treisprezece sate, care sunt de-a lungul râului Prut. Dorim să restabilim și să menținem, reabilităm zona ca să o facem pe de o parte atractivă turistic. Pe de altă parte, să fie să fie o zonă dezvoltată pentru populație și pentru biodiversitate. Fie ca plantele și animalele caracteristice zonei să le putem utiliza pentru frumosul și valoarea lor. ”

Iordanca-Rodica Iordanov, director executiv, AO EcoCo

La finalul programului, participanții au admirat peisajul natural din zona Prutului de Jos, din unul din punctele de vizionare a naturii, special amenajate.