Cum pregătim crizantemele pentru iarnă. Sfaturile specialiștilor de la Grădina Botanică
Crizantemele sunt iubite de grădinari pentru florile lor mari, luminoase și rezistente. Deși sunt considerate flori „capricioase”, cu o îngrijire corectă, cultivarea lor nu pune probleme nici măcar unui florar începător. Important este să li se ofere condițiile potrivite, mai ales în perioada rece.
La Grădina Botanică din capitală am găsit-o muncind pe Ina Voineac, cercetător științific și omul care are grijă de florile toamnei – crizantemele. Pasiunea pentru aceste flori a prins-o încă de la vârsta de 14 ani, iar astăzi, după ani de muncă și dedicare, îngrijește cu drag peste 150 de soiuri de crizanteme, fiecare cu farmecul și povestea sa.
INA VOINEAC, cercetător al laboratorului plantelor ornamentale:
,, Pentru ca crizantemele să prindă rădăcini este nevoie de temperaturi pozitive, nu înalte, dar în jur de 10-12 grade, în acestă perioadă ele înfloresc mai bine. Cea mai frecventă greșeală pe care o comit persoanele, este că în luna noiembrie, înainte de perioada mai rece, sau înainte de ploile de lungă durată, acel tufiș care a crescut și a înflorit o perioada lungă îl taie, iar după îl îngroapă în pământ. Astfel, în luna noiembrie temperaturile scad brusc, iar crizantemele nu se tem atât de mult de înghețuri ci de umezeală.”
În luna noiembrie, grădinarii pot efectua mai multe lucrări pentru a pregăti crizantemele pentru iarnă. Este momentul pentru tăierea tufelor, îndepărtând două treimi din coroană, astfel încât să rămână cioturi de aproximativ 15 cm. Totodată, se poate realiza udarea moderată și, dacă este necesar, o fertilizare ușoară pentru a ajuta planta să treacă mai ușor peste perioada de repaus. În final, specialiștii recomandă acoperirea tufelor cu materiale care să le protejeze de umezeala excesivă și de temperaturile scăzute.
INA VOINEAC, cercetător al laboratorului plantelor ornamentale:
,, Pentru ca crizantemele să se dezvolte bine și să înflorească, trebuie ca solul să fie “ușor” și fertile. Totodată în acel sol care se află floarea trebuie să fie și turbă, dacă nu avem, atunci trebuie la ararea solului să fie pământ cu frunze sau pământ cu semințe, sau turbă și un pic de nisip pentru aerarea plantei. “
Un tufiș tăiat corect va avea o formă sferică și va fi pregătit să înflorească din nou primăvara viitoare.
Citiți mai mult:
Sudul Moldovei riscă să rămână fără fermierii mici și mijlocii, avertizează Asociația „Forța Fermierilor”
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: [email protected].

