AGRO TV Moldova
Live
CULTURĂ

Ziua Internațională a comemorării victimelor fascismului

•3 min citit•Furculiță Viorel

Aproape șase milioane de femei, bărbați, bătrâni, copii au fost uciși în timpul progromului organizat de conducătorul nazis Adolf Hitler, devenind una din cele mai tragice pagini din istoria europeană. Pe 27 ianuarie, la nivel mondial, sunt comemorate victimele a ceea ce s-a numit Holocaust. Cu această ocazie, la Monumentul „Victimelor fascismului” din Chișinău, mai mulți reprezentanți ai instituțiilor de stat, inclusiv președintele Maia Sandu, au ținut un discurs.

Șeful statului a declarat că, „astăzi, comemorăm oamenii pe care i-am pierdut cu toții”.

Maia Sandu, președintele Republicii Moldova:

„Și-acum, la trecerea atâtor decenii, nu încetăm să ne întrebăm cum au fost posibile acelor orori, asemenea crime săvârșite asupra omului de către om, cum se poate transforma, peste noapte, vecinul în dușman de moarte, iar omul de alături – în călău”.

În cadrul evenimentului, prim-ministrul Natalia Gavrilița a declarat că Moldova întreprinde măsuri de prevenire și combatere a discursului urii.

Natalia Gavrilița, prim-ministrul Republicii Moldova:

„Pierderea acestui potențial uman e o tragedie enormă pentru toți, pentru comunitățile de evrei și romi, care, de secole, au locuit aceste pământuri și care au fost mereu un element important din mozaicul cultural moldovenesc”.

Victimele Holocaustului sunt comemorate la Chișinău, dar și în întreaga lume. În fiecare an, pe 27 ianuarie, este marcată Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului.

Articole similare

O nouă ediție de succes pentru Zilele Filmului Românesc la Chișinău
CULTURĂ
•6 min citit

O nouă ediție de succes pentru Zilele Filmului Românesc la Chișinău

Timp de patru zile (17-20 septembrie 2026), peste 2.000 de spectatori au fost prezenți la proiecțiile și evenimentele conexe din cadrul ediției a XII-a a Zilelor Filmului Românesc la Chișinău. Mai mult de 500 de persoane au participat la proiecțiile desfășurate în paralel în orașele Hâncești, Nisporeni, Călărași și Strășeni. Între 23 septembrie și 10 […]

Cel mai mare festival de literatură se desfășoară la Chișinău
CULTURĂ
•6 min citit

Cel mai mare festival de literatură se desfășoară la Chișinău

Până pe 24 septembrie, Festivalul CHILL – Chișinău Laborator Literar, va transforma capitala noastră într-un spațiu internațional dedicat literaturii contemporane. Festivalul reunește scriitori, traducători, editori și cititori din țară și din străinătate pentru lecturi, dialoguri, lansări de volume și întâlniri dedicate cărții. Festivalul a debutat pe 17 septembrie în incinta Teatrului Fără Nume și va […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură