AGRO TV Moldova
Live
ȘTIRI

Zi de doliu național în memoria lui Gheorghe Urschi

•4 min citit•Redactor Sef
Zi de doliu național în memoria lui Gheorghe Urschi

Regele umorului Gheorghe Urschi va fi înmormântat pe 15 aprilie la Cimitirul Central din str. Armenească, a anunțat Ministerul Culturii. Pentru a-i aduce un omagiu Maestrului, ziua funeraliilor va fi declarată zi de doliu național în Republica Moldova, a scris șefa statului Maia Sandu,în mesajul său de condoleanțe. Trupul neînsuflețit al maestrului va fi expus astăzi, la Biserica „Sfânta Teodora de la Sihla”.

Șefa statului a transmis un mesaj de condoleanțe familiei și tuturor celor care l-au apreciat, subliniind că Republica Moldova a pierdut un mare artist. ,,Republica Moldova a pierdut un mare artist – maestrul Gheorghe Urschi. Generații întregi au crescut și s-au regăsit în umorul său, în spectacolele și monologurile prin care a adus lumină și adevăr pe scenă. A făcut o țară întreagă să râdă, iar acum lasă în urmă o țară întreagă în lacrimi. Gheorghe Urschi a purtat mereu în suflet dragostea pentru popor și valorile care ne unesc. A știut să vorbească despre durerile și împlinirile noastre cu sinceritate și haz. Spirit liber, dar profund în observațiile sale, a reușit să aducă oamenilor nu doar zâmbet, ci și speranță.” , a scris președinta.

Un mesaj de condoleanțe a transmis și premierul Alexandru Munteanu, care a declarat că țara a pierdut „nu doar un mare artist, ci o parte din sufletul ei.

Gheorghe Urschi, regele umorului moldovenesc, a plecat dintre noi, lăsând în urmă o moștenire culturală de neînlocuit. Prin talentul său, a reușit să transforme umorul într-o formă de adevăr, să ne facă să râdem, dar și să reflectăm asupra propriilor slăbiciuni și realități.’’

La rândul său, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a afirmat că ,, Nu există un moldovean care să nu știe de Urschi. Și-a iubit cu multă patimă pământul și neamul. A umplut sălile caselor de cultură din toată Republica Moldova aducând zâmbete și veselie oamenilor, mai ales atunci când motive de bucurie erau foarte puține. A reușit să transforme problemele de actualitate în satiră, iar satira într-o formă de artă.’’

Într-un mesaj oficial, Ministerul Culturii a transmis condoleanțe familiei și a subliniat că: ,, Gheorghe Urschi a marcat generații întregi prin inteligența, finețea și autenticitatea umorului său. Prin spectacolele, monologurile și creațiile sale, a adus zâmbet și speranță în casele oamenilor.’’ , a precizat Ministerul Culturii.

Articole similare

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari
ȘTIRI
•5 min citit

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari în acest an din cauza costurilor logistice, nivelului de apă scăzut în Dunăre și războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu. Declarația a fost făcută pentru AGRO TV Moldova de directorul executiv al Asociației „Agrocereale” Iurie Rija, în timpul evenimentului Moldova Logistic Forum 2026. Exportatorilor […]

Horticultorii au început batozarea cătinei
ȘTIRI
•4 min citit

Horticultorii au început batozarea cătinei

Horticultorii au început batozarea cătinei. După ce ramurile încărcate cu fructe sunt tăiate din arbust folosind foarfece speciale, crenguțele sunt introduse în tuneluri de congelare rapidă la temperaturi cuprinse între -35°C, iar după aceasta începe batozarea cătinei. Iurie Toma, este un horticultor din satul Buzduganii de Jos, raionul Ungheni. Acesta cultivă cătină pe 4 […]

Ziua Națională a Vinului aduce sute de vinuri și turiști din mai multe țări
ȘTIRI
•5 min citit

Ziua Națională a Vinului aduce sute de vinuri și turiști din mai multe țări

Pregătirile pentru Ziua Națională a Vinului sunt în toi. Organizatorii au publicat deja programul evenimentelor care se vor desfășura în acest weekend. Ediția din acest an vine cu mai multe surprize, care vor atrage la Chișinău iubitorii vinului, atât din țară, cât și de peste hotare. Una dintre cele mai mari provocări din acest an […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură