AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Zbor lin, Vlad Ciobanu

•5 min citit•Redactor Sef

A plecat dintre noi actorul de teatru și film Vlad Ciobanu, care a jucat în roluri memorabile. A fost director al Centrului Național al Educației prin Artă din Chișinău și lector la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice.

Puțini știu însă că Vlad Ciobanu a studiat timp de doi ani la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, specialitatea: Limba și literatura engleză, limba și literatura franceză.

„Eu, domnilor, m-am născut artist și artist voi rămâne până în ceasul cel din urmă…”

Anume la Universitatea „Alecu Russo” l-a găsit marele regizor Emil Loteanu și i-a propus tânărului să-l joace pe junele Eminescu.

Avea ceva special în înfățișare și în felul de a fi… De parcă Dumnezeu i-a hărăzit un rol anume…

„Vlad (…) se deosebea printr-un aer aristocratism, la o vârstă foarte tânără. Avea ceva din Eminescu junele. Era animat de un suflu romantic și la nivel de vestimentație să poarte lucruri parcă distonau, bine controlată a campusului. Lucru care introducea, după mine, anumite note.”,

a spus Anatol Moraru, lector universitar.

Ion Manoli, fostul decan al Facultății de Limbi Străine, spune că Vlad Ciobanu a mers împotriva voinței părinților și a ascultat doar de chemarea inimii.

„Părinții lui au fost de mai multe ori la facultate, i-am cunoscut, mă rugau să fac tot posibilul pentru ca el să nu facă limbi străine și că nu are nevoie de actorie. Dar, a venit Loteanu, regretatul Loteanu, care i-au convins, după vreo trei ore de dialog cu el.”,

povestește Ion Manoli, fostul decan al Facultății de Limbi Străine.

„Eram, atunci, în 85, la o vârstă ceva mai fragedă și lumea artelor, lumea filmului îmi era pe atunci străină…”

, povestea într-un interviu regretatul actor, Vlad Ciobanu.

Rolul în filmul „Luceafărul” a fost o experiență cinematografică deosebită…

„Unicul meu film a fost Luceafărul, filmat la Telefilm…”

a mai menționat Vlad Ciobanu.

Vesel, generos, creativ și rebel cu măsură. Așa a rămas în memoria celor care l-au cunoscut pe Vlad Ciobanu.

Actorul suferea de leucemie. În luna iulie, a fost internat în stare gravă într-un spital din Iași. S-a stins din viață la 22 noiembrie, la două săptămâni după ce s-a infectat cu noul coronavirus. Artistul avea 53 de ani.

„E păcat, pentru că lumea e părăsită în ultimul timp de oameni foarte buni, de cei care sunt chemați să facă mult bine oamenilor.”,

spune Anatol Moraru.

„Să mori, să dormi… Nimic mai mult, iar printr-un somn să-nchei săgeți și mii de lovituri firești… … Să mori, să dormi, să dormi…”

Cei ce doresc să-și ia rămas bun, să-l petreacă pe ultimul drum pe Vlad Ciobanu o pot face miercuri, 25 noiembrie, între 11:00 și 12:00, în holul teatrului „Luceafărul”, din Chișinău (str. Veronica Micle nr. 7). Serviciul religios și înhumarea vor avea loc la Cimitirul Central, Armenesc, la 12:30.

Articole similare

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week
SOCIAL
•3 min citit

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week

Un nou instrument de finanțare pentru startup-urile și proiectele tehnologice din Republica Moldova a fost lansat în cadrul Moldova Business Week 2026. Este vorba Moldova Innovation Fund un buget inițial de peste 1 milion de euro, operat de Moldova Innovation Technology Park. CLAUDIU NĂSUI, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării: „Lansăm Moldova Innovation Fund, cu patru […]

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei
SOCIAL
•3 min citit

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei

Explozia recentă a unei drone, în apropierea drumului Brănești-Ivancea a afectat și Parcul Național Orhei. Potrivit administrației parcului, resturile aparatului de zbor au lăsat în urmă cratere și arbori carbonizați în aria protejată. Pe pagina de facebook a parcului au fost publicate fotografii, în care se văd pagubele. Pozele au fost făcute de angajații rezervației, […]

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești
SOCIAL
•3 min citit

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești

36 de persoane s-au îmbolnăvit după un eveniment privat organizat în raionul Florești. Printre cei afectați sunt și opt copii, iar 12 persoane sunt spitalizate. În urma analizelor de laborator, la șase pacienți a fost depistată bacteria Salmonella Enteritidis. Ancheta epidemiologică continuă. OLESEA CROITOR, comunicator ANSP: „15 cazuri au fost identificate activ în rezultatul intervievării […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură