AGRO TV Moldova
Live
METEO

METEO: Vreme caldă și cer parțial senin

•3 min citit•Furculiță Viorel
METEO: Vreme caldă și cer parțial senin

Vom avea parte de vreme frumoasă și în următoarele 24 de ore, informează Serviciul Hidrometeorologic de Stat, care, însă, mai precizează că maxima va coborî câteva grade.

Astfel, mâine, cerul va fi parțial senin, dar soarele nu va mai încălzi la fel de puternic ca în ultimele zile, respectiv temperatura aerului se va răcori puțin. Cu toate acestea, maxima va rămâne ridicată pentru această perioadă a anului. Vântul va bate moderat.

În aceste condiții, maxima resimțită, la Nord, va urca până la +9 grade, în Centrul Moldovei și în Capitală, temperatura aerului va atinge +12 grade Celsius, iar în partea de Sud a țării se va situa în jurul valorii de +13 grade.

Noaptea, minimă va oscila între +3 și +6 grade Celsius.

În zilele următoare, valorile termice vor urca, din nou, câteva grade, urmând să atingă valoarea de +18 grade. Pe cer însă va reapărea un nou val de nori, care ar putea aduce cu ei alte ploi de scurtă durată, care însă s-ar putea fi însoțite chiar de tunete, respectiv fulgere. Vântul va bate moderat, cu posibile intensificări.

Articole similare

Meteorologii au prognozat înghețuri în weekend
METEO
•2 min citit

Meteorologii au prognozat înghețuri în weekend

Meteorologii au emis cod galben de înghețuri pentru acest weekend. Avertizarea este valabilă în orele nocturne și dimineața, când, izolat, temperaturile pot coborî până la minus două grade Celsius. Astfel, în zilele de 3 și 4 octombrie, pe timp de noapte, dar și dimineața termometrele vor indica -2..-1°C. Temperaturile negative vor fi resimțite atât în […]

Vremea se încălzește în toată țara
METEO
•3 min citit

Vremea se încălzește în toată țara

Pentru perioada 26-28 septembrie, meteorologii anunță cer variabil în toată țara, cu temperaturi maxime de până la 23 grade Celsius. În nordul țării, temperaturile vor ajunge până la 20°C , iar valorile minime vor fi de 7 °C. Vântul va sufla din direcția sud-est, cu o viteză de până la 18 km/h. În zona centrală […]

Vremea se încălzește în toată țara
METEO
•2 min citit

Vremea se încălzește în toată țara

Pentru 25 septembrie, meteorologii anunță cer variabil în toată țara, cu temperaturi maxime de până la 23 grade Celsius. În nordul țării, temperaturile vor ajunge până la 20°C , iar valorile minime vor fi de 7 °C. Vântul va sufla din direcția sud, cu o viteză de până la 9 km/h. În zona centrală […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură