AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Vadim Ceban s-a întâlnit cu reprezentanții conducerii Gazprom

•3 min citit•Alexandru Leahu

Președintele Moldovagaz, Vadim Ceban a discutat cu reprezentanții CSP „Gazprom” despre problemele aprovizionării cu gaze naturale a țării noastre. Acesta a participat în perioada 13-16 septembrie la Forumul Internațional al Gazelor care a avut loc la Sankt Petersburg din Rusia.

În timpul vizitei sale, Vadim Ceban a avut mai multe întâlniri cu reprezentanții conducerii „Gazprom”, unde s-au discutat problemele aprovizionării cu gaze naturale a Republicii Moldova, precum și problemele activităților corporative ale S.A. „Moldovagaz”.

Președintele Moldovagaz, Vadim Ceban:

„Am subliniat angajamentul companiei pentru îndeplinirea strictă a obligațiilor contractuale, precum și necesitatea semnării unui acord privind stingerea datoriei istorice a S.A. „Moldovagaz” către PJSC „Gazprom",

a scris Vadim Ceban pe o rețea de socializare.

În octombrie 2021, Moldovagaz a semnat un contract pe cinci ani cu Gazprom. O condiție la semnarea contractului a fost auditarea datoriei de 709 mil. USD până la sfârșitul lunii mai. Lucru care nu s-a mai întâmplat din cauza războiului din Ucraina care a îndepărtat companiile de audit să participe la concurs.

Articole similare

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week
SOCIAL
•3 min citit

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week

Un nou instrument de finanțare pentru startup-urile și proiectele tehnologice din Republica Moldova a fost lansat în cadrul Moldova Business Week 2026. Este vorba Moldova Innovation Fund un buget inițial de peste 1 milion de euro, operat de Moldova Innovation Technology Park. CLAUDIU NĂSUI, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării: „Lansăm Moldova Innovation Fund, cu patru […]

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei
SOCIAL
•3 min citit

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei

Explozia recentă a unei drone, în apropierea drumului Brănești-Ivancea a afectat și Parcul Național Orhei. Potrivit administrației parcului, resturile aparatului de zbor au lăsat în urmă cratere și arbori carbonizați în aria protejată. Pe pagina de facebook a parcului au fost publicate fotografii, în care se văd pagubele. Pozele au fost făcute de angajații rezervației, […]

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești
SOCIAL
•3 min citit

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești

36 de persoane s-au îmbolnăvit după un eveniment privat organizat în raionul Florești. Printre cei afectați sunt și opt copii, iar 12 persoane sunt spitalizate. În urma analizelor de laborator, la șase pacienți a fost depistată bacteria Salmonella Enteritidis. Ancheta epidemiologică continuă. OLESEA CROITOR, comunicator ANSP: „15 cazuri au fost identificate activ în rezultatul intervievării […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură