AGRO TV Moldova
Live
CULTURĂ

Un veac de viață și de artă

•4 min citit•Redactor Sef

Valentina Rusu-Ciobanu, laureată a Premiului de Stat, Artistă a Poporului, deținătoare a „Ordinului Republicii”, a împlinit 100 de ani.

În 2009, i s-a decernat medalia „Dimitrie Cantemir” a Academiei de Științe a Moldovei.

În anul 2010, i se conferă titlul de Cetățean de onoare al orașului Chișinău.

În 2020, a fost distinsă cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer, fiind acordat de președintele României, Klaus Iohannis.

Valentina Rusu-Ciobanu s-a născut la 28 octombrie 1920 în Chișinău. În anii 1938-1940, studiază la Școala de Arte din capitală, ulterior - la Academia de Arte Frumoase din Iași (1941-1944).

În 1947, a absolvit Școala de Arte Plastice „I. Repin” (azi Colegiul Republican de Arte Plastice „A. Plămădeală” ) din Chișinău, unde i-a avut profesori pe Auguste Baillayre și Alexandru Plămădeală.

Primele lucrări ale Valentinei Rusu-Ciobanu au apărut în anii ’50, prezentând linia tradițională: „Fată cu urcior”, „Fată la fereastră”, „La bal mascat”, „Tinerețe”.

A pictat portrete ale multor personalități din arta și cultura autohtonă: C. Stamati, Aureliu Busuioc, Emil Loteanu, Ion Druță, Glebus Sainciuc, Dumitru Fusu, Serafim Saka.

S-a implicat în domeniul scenografiei, realizând decorurile la spectacolele: „Radu Ștefan, întâiul și ultimul” de A. Busuioc (Teatrul „Luceafărul” din Chișinău), „Păsările tinereții noastre” de Ion Druță, montat la Teatrul Mic din Moscova și altele.

A expus lucrări personale la Muzeul Național de Artă al Moldovei, Centrul „C. Brâncuși”, la Biblioteca Națională.

A participat la expoziții de grup în străinătate: Franța, România, Bulgaria, Polonia, Rusia, Germania.

„Creația pictoriței a trecut proba timpului, a supraviețuit cataclismelor istoriei, a presiunilor ideologice, este actuală și va fi și în viitor” – Tudor Stăvilă, critic de artă.

Articole similare

O nouă ediție de succes pentru Zilele Filmului Românesc la Chișinău
CULTURĂ
•6 min citit

O nouă ediție de succes pentru Zilele Filmului Românesc la Chișinău

Timp de patru zile (17-20 septembrie 2026), peste 2.000 de spectatori au fost prezenți la proiecțiile și evenimentele conexe din cadrul ediției a XII-a a Zilelor Filmului Românesc la Chișinău. Mai mult de 500 de persoane au participat la proiecțiile desfășurate în paralel în orașele Hâncești, Nisporeni, Călărași și Strășeni. Între 23 septembrie și 10 […]

Cel mai mare festival de literatură se desfășoară la Chișinău
CULTURĂ
•6 min citit

Cel mai mare festival de literatură se desfășoară la Chișinău

Până pe 24 septembrie, Festivalul CHILL – Chișinău Laborator Literar, va transforma capitala noastră într-un spațiu internațional dedicat literaturii contemporane. Festivalul reunește scriitori, traducători, editori și cititori din țară și din străinătate pentru lecturi, dialoguri, lansări de volume și întâlniri dedicate cărții. Festivalul a debutat pe 17 septembrie în incinta Teatrului Fără Nume și va […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură