AGRO TV Moldova
Live
ECONOMIE

UE – principalul partener comercial al Moldovei

•3 min citit•Redactor Sef

Uniunea Europeană și-a întărit poziția de principal partener comercial al Republicii Moldova.

Potrivit Biroului Național de statistică, în ianuarie-noiembrie 2020, exporturile moldovenești în țările UE au depășit 1,5 miliarde de dolari, deținând o pondere de peste 67 la sută din total.

În statele CSI, s-au vândut bunuri în valoare de 340 de milioane de dolari, care echivalează cu o cotă de 15%.

Principalele state în care au fost transportate mărfurile au fost România, Germania, Federația Rusă, Italia, Turcia, Polonia.

În primele 11 luni ale anului trecut, Moldova a exportat produse în sumă de peste 2.2 miliarde de dolari, volum inferior cu 11,5 la sută celui realizat în aceeași perioadă a lui 2019.

Articole similare

Amenzile neachitate, vor fi înregistrate la FISC
ECONOMIE
•3 min citit

Amenzile neachitate, vor fi înregistrate la FISC

Din 1 octombrie 2026, toate amenzile contravenționale neachitate, indiferent de autoritatea care le-a aplicat, sunt înregistrate la FISC ca datorii față de stat. Până acum, persoana putea avea amenzi neachitate, însă acestea nu erau indicate în certificatul fiscal. Ministra Finanțelor, Victoria Belous, recomandă cetățenilor să verifice periodic dacă au amenzi și să le achite. VICTORIA […]

Benzina și motorina, mai scumpe
ECONOMIE
•2 min citit

Benzina și motorina, mai scumpe

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru data de 26-28 septembrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 34 de lei și 19 de bani, cu 12 bani mai mult. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 36 de lei și 81 […]

Curs valutar: 24 – 27 septembrie 2026
ECONOMIE
•2 min citit

Curs valutar: 24 – 27 septembrie 2026

Banca Națională a Moldovei a publicat cotațiile oficiale ale monedelor pentru perioada 24 – 27 septembrie 2026. Astfel, euro va fi cotat cu 20 lei și 20 de bani, cu 4 ban mai mult. Dolarul american 17 lei și 77 de bani, cu 11 bani mai mult. Hrivna ucraineană va fi de 39 de bani, […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură