AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Tratarea fitosanitară cu dronele, tot mai populară în RM

•3 min citit•Redactor Sef

Pentru prima dată în Republica Moldova, o plantație de coacăză a fost tratată sanitar cu ajutorul unei drone.

Serviciul este foarte solicitat în rândul producătorilor de legume, pomușoare și fructe. În acest an, primăvara în Moldova a fost ploioasă, solul îmbibat cu apă a limitat posibilitățile de utilizare a stropitorilor obișnuite pe aceste culturi.

În astfel de condiții, dronele s-au dovedit a fi destul de eficiente și, într-un anumit sens, un instrument delicat pentru efectuarea protecției cu pesticide. În special, a fost tratată chimic una dintre cele mai mari plantații de coacăze din țară – aproximativ 60 de hectare, satul Cremenciug, raionul Soroca.

Deocamdată dronele, în special în sectorul fructelor și pomușoarelor din Moldova, îndeplinesc sarcini specifice - sunt utilizate pentru prelucrarea extrem de eficientă a plantațiilor cu cele mai scumpe pesticide.

Potrivit specialiștilor, în viitor, procedurile fitosanitare efectuate cu ajutorul dronelor vor deveni preferate în anumite sectoare, inclusiv în producția de legume și pomușoare. Deoarece dronele sunt capabile să lucreze delicat și foarte eficient în condiții dificile, economisind în mod semnificativ resursele.

Articole similare

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari
AGRICULTURĂ
•5 min citit

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari în acest an din cauza costurilor logistice, nivelului de apă scăzut în Dunăre și războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu. Declarația a fost făcută pentru AGRO TV Moldova de directorul executiv al Asociației „Agrocereale” Iurie Rija, în timpul evenimentului Moldova Logistic Forum 2026. Exportatorilor […]

Producătorii de zahăr cer reexaminarea majorării TVA
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Producătorii de zahăr cer reexaminarea majorării TVA

Producătorii de zahăr autohtoni susțin că ar putea pierde industria în urma noilor poveri fiscale, și importurilor nereglementate din Belarus. Aceștia cer autorităților reexaminare deciziei majorării TVA. Zahărul de pe rafturile din Republica Moldova ar putea să ajungă să coste cu 11% mai mult decât prețul actual, dacă Parlamentul va aproba majorarea TVA. Uniunea Producătorilor […]

Horticultorii au început batozarea cătinei
AGRICULTURĂ
•4 min citit

Horticultorii au început batozarea cătinei

Horticultorii au început batozarea cătinei. După ce ramurile încărcate cu fructe sunt tăiate din arbust folosind foarfece speciale, crenguțele sunt introduse în tuneluri de congelare rapidă la temperaturi cuprinse între -35°C, iar după aceasta începe batozarea cătinei. Iurie Toma, este un horticultor din satul Buzduganii de Jos, raionul Ungheni. Acesta cultivă cătină pe 4 […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură