AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Cu cât ar putea crește tariful la energia electrică?

•4 min citit•Mihaela Rudenco
Cu cât ar putea crește tariful la energia electrică?

După majorarea tarifelor la gazele naturale, ne așteaptă o nouă scumpire de proporții. De această dată, este vorba despre majorarea tarifului la energia electrică.

Potrivit vicepremierului Andrei Spînu, care a făcut o declarație în acest sens în cadrul unei emisiuni de la un post de televiziune, această scumpire, care ar putea ajunge chiar și până la trei lei per kWh, este una inevitabilă.

Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale:

„Când ne uităm care este prețul la vecini la energia electrică, el este, dacă nu dramatic, mult mai mare decât cel pe care-l avem noi acum în contractele de la Cuciurgan. Deci, în acest sens, sunt în discuții cu toți operatorii de pe această piață să vedem dacă putem găsi o soluție prin care să nu permitem o creștere galopantă a tarifelor la energia electrică.”

Tariful majorat ar putea fi stabilit săptămâna viitoare, a mai menționat Spînu.

Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale:

„Eu cred că o decizie finală trebuie luată în următoarele zile sau cel târziu săptămâna viitoare, chiar dacă noi mai avem timp până la finalul lunii martie. Totuși, trebuie de grăbit acest lucru, deoarece prin „Premier Energy” a început deja procesul de licitație și să nu ajungem prea departe în cazul în care se găsește o soluție care va oferi un tarif mai mic.”

Pe 16 februarie Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a reprogramat pentru 23 februarie ședința în care urmau să fie discutate noile prețuri pentru energia electrică.

Anterior „Premier Energy” a solicitat de la ANRE majorarea tarifului pentru energia electrică pentru consumatorii casnici de la 1,51 lei pe kWh la 2,79 lei/kWh, în timp ce furnizorul de energie electrică din nordul țării, FEE Nord, a solicitat o majorare de la 2,08 lei la 3,06 lei pe kWh, începând cu 1 februarie 2022.

Articole similare

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week
SOCIAL
•3 min citit

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week

Un nou instrument de finanțare pentru startup-urile și proiectele tehnologice din Republica Moldova a fost lansat în cadrul Moldova Business Week 2026. Este vorba Moldova Innovation Fund un buget inițial de peste 1 milion de euro, operat de Moldova Innovation Technology Park. CLAUDIU NĂSUI, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării: „Lansăm Moldova Innovation Fund, cu patru […]

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei
SOCIAL
•3 min citit

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei

Explozia recentă a unei drone, în apropierea drumului Brănești-Ivancea a afectat și Parcul Național Orhei. Potrivit administrației parcului, resturile aparatului de zbor au lăsat în urmă cratere și arbori carbonizați în aria protejată. Pe pagina de facebook a parcului au fost publicate fotografii, în care se văd pagubele. Pozele au fost făcute de angajații rezervației, […]

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești
SOCIAL
•3 min citit

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești

36 de persoane s-au îmbolnăvit după un eveniment privat organizat în raionul Florești. Printre cei afectați sunt și opt copii, iar 12 persoane sunt spitalizate. În urma analizelor de laborator, la șase pacienți a fost depistată bacteria Salmonella Enteritidis. Ancheta epidemiologică continuă. OLESEA CROITOR, comunicator ANSP: „15 cazuri au fost identificate activ în rezultatul intervievării […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură