AGRO TV Moldova
Live
ECONOMIE

Tarifele la transportul interurban s-ar putea scumpi

•3 min citit•Alexandru Leahu

Tarifele la transportul interurban s-ar putea scumpi cu 10 bani la kilometru pentru rutele inter-raionale și cu 20 de bani, pentru cele raionale, a declarat Președintele Consiliului Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto, Oleg Alexa, în urma unei întâlniri cu ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spânu. Astfel, pentru un kilometru în transportul interurban, călătorii vor achita 70 de bani, iar pentru un kilometru la rutele raionale – 80 de bani.

Reprezentanții Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto au venit și cu alte propuneri.

Oleg Alexa, Președintele APOTA:

„Propunerea noastră este ca la rutele inter-raionale, până la 50 km, este se deosebesc foarte mult ca flux și ca costuri față de celelalte, care au distanța de 200 km și așa mai departe. Să fie aplicat același tarif de 80 de bani.”

Oleg Alexa a mai declarat că decizia finală de a majora tarifele va fi luată luni, când Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale va prezenta proiectul final.

Oleg Alexa, Președintele APOTA:

„Primul pas ne așteptăm la restituirea accizului, care ar însemna că transportatorii încep a primi compensații, dar creșterea acestea eventuale de combustibil să nu mai fie puse pe umerii consumatorului final, dar parțial să participe și statul aici.”

În perioada 7-9 februarie, mai multe rute naționale și-au sistat activitatea în semn de protest, pe motiv că Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale nu a răspuns solicitărilor transportatorilor de a majora tarifele de transport și la serviciile de autogară.

Articole similare

Amenzile neachitate, vor fi înregistrate la FISC
ECONOMIE
•3 min citit

Amenzile neachitate, vor fi înregistrate la FISC

Din 1 octombrie 2026, toate amenzile contravenționale neachitate, indiferent de autoritatea care le-a aplicat, sunt înregistrate la FISC ca datorii față de stat. Până acum, persoana putea avea amenzi neachitate, însă acestea nu erau indicate în certificatul fiscal. Ministra Finanțelor, Victoria Belous, recomandă cetățenilor să verifice periodic dacă au amenzi și să le achite. VICTORIA […]

Benzina și motorina, mai scumpe
ECONOMIE
•2 min citit

Benzina și motorina, mai scumpe

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru data de 26-28 septembrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 34 de lei și 19 de bani, cu 12 bani mai mult. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 36 de lei și 81 […]

Curs valutar: 24 – 27 septembrie 2026
ECONOMIE
•2 min citit

Curs valutar: 24 – 27 septembrie 2026

Banca Națională a Moldovei a publicat cotațiile oficiale ale monedelor pentru perioada 24 – 27 septembrie 2026. Astfel, euro va fi cotat cu 20 lei și 20 de bani, cu 4 ban mai mult. Dolarul american 17 lei și 77 de bani, cu 11 bani mai mult. Hrivna ucraineană va fi de 39 de bani, […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură