AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Târgul de primăvară-colac de salvare pentru fermieri

•5 min citit•Redactor Sef

Târgurile și expozițiile reprezintă o modalitate bună de promovare a produselor fabricate în Moldova.

Pandemia, dar și seceta din 2020 au afectat însă grav micii producători, care au fost nevoiți să își păstreze marfa în frigidere și să aștepte vremuri mai prielnice pentru realizare.

„Pentru noi personal, cred că și pentru restul agricultorilor, este ca o gură de aer. Cu toate restricțiile pandemiei, din toamnă practic nu am mai avut ieșiri la evenimente. Astfel, suntem foarte mulțumiți organizatorilor că au făcut posibil acest eveniment.”

a menționat VALERIU CIORBĂ- producător de lavandă.

„Pentru producătorii mici este ca un colac de salvare, ca să putem întreține mai departe livada, dacă nu este realizare, nu ai cu ce lucra mai departe.”

a adăugat o producătoare de migdale.

Victoria și-a inițiat o afacere cu miere într-o localitate din raionul Călărași. Anul trecut a putut colecta o cantitate mai mică, dar, nici așa, nu are unde să-și vândă producția.

„Anul 2020 a fost sărac în miere, dar, totuși, am reușit să extragem acest tip. Am venit cu polen, cu mixul cu lăptișor de matcă și tinctură de propolis. Anterior, când activam, trebuia să dăm mierea angro la un preț foarte mic. Noi ne bucurăm și mulțumim organizatorilor pentru posibilitate. Noi venim cu mare drag pentru ca consumatorul să procure direct de la producător.”

ne-a spus VICTORIA- apicultoare, r. Călărași.

Organizatorii recunosc că târgurile de primăvară sunt soluția perfectă ce le permite micilor fermieri să-și golească depozitele și să adune câțiva bănuți pentru a putea ieși în câmp să lucreze.

„Producătorii noștri agricoli au trecut prin perioade destul de grele, tocmai din acest motiv am hotărât să-i empatizăm și să îi susținem. Pentru aceștia mici, cu siguranță, mulți dintre ei pot răsufla ușurați că își vor putea da ultimii struguri. Este vorba de sute de lăzi pe care le aveau în depozit. O să poată închide depozitele și să iasă în câmp la curățat, la legat și să-și vadă de treabă.”.

a menționat DIANA CRUDU-organizatoare.

Și locuitorii capitalei sunt mulțumiți de organizarea acestor evenimente, unde se vând mărfuri ecologice, autohtone. Respectând toate măsurile de precauție, ei au venit la târg pentru a face cumpărături și a-i susține pe producătorii locali.

„Pentru producătorii autohtoni și pentru chișinăuieni este binevenit. Ce ați reușit să cumpărați? Doar niște prune uscate și o turtă dulce pentru copilași. Cum vă par prețurile? Sunt accesibile, dar în funcție de ce își dorește fiecare.”

a spus o vizitatoare.

„Sunt toate de ce este nevoie pentru copii, naturale. Sunt cu prețuri mai mari, sunt convenabile, dar asta după buzunarul fiecăruia. Ați procurat ceva? Da, chipsuri, sunt naturale. Chipsurile sunt foarte bune. Chipsuri de fructe? Da, de fructe, sunt foarte bune.”

a menționat o femeie prezentă la târg.

În perioada 6 - 7 martie, în Parcul Alunelul din sectorul Buiucani al capitalei a fost organizat târgul cu genericul „Ia Moldova Acasă”. Au participat circa 70 de antreprenori, iar vizitatorii au procurat struguri, mere, produse de panificație, din lavandă, miere, condimente naturale.

Articole similare

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari
AGRICULTURĂ
•5 min citit

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari

În acest an din cauza costurilor logistice, nivelului de apă scăzut în Dunăre și războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu. Declarația a fost făcută pentru AGRO TV Moldova de directorul executiv al Asociației „Agrocereale” Iurie Rija, în timpul evenimentului Moldova Logistic Forum 2026. Exportatorilor […]

Producătorii de zahăr cer reexaminarea majorării TVA
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Producătorii de zahăr cer reexaminarea majorării TVA

Producătorii de zahăr autohtoni susțin că ar putea pierde industria în urma noilor poveri fiscale, și importurilor nereglementate din Belarus. Aceștia cer autorităților reexaminare deciziei majorării TVA. Zahărul de pe rafturile din Republica Moldova ar putea să ajungă să coste cu 11% mai mult decât prețul actual, dacă Parlamentul va aproba majorarea TVA. Uniunea Producătorilor […]

Horticultorii au început batozarea cătinei
AGRICULTURĂ
•4 min citit

Horticultorii au început batozarea cătinei

După ce ramurile încărcate cu fructe sunt tăiate din arbust folosind foarfece speciale, crenguțele sunt introduse în tuneluri de congelare rapidă la temperaturi cuprinse între -35°C, iar după aceasta începe batozarea cătinei. Iurie Toma, este un horticultor din satul Buzduganii de Jos, raionul Ungheni. Acesta cultivă cătină pe 4 […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură