AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Tăierea porcului – o tradiţie respectată în ajun de Sărbători

•6 min citit•Alexandru Leahu

În ultimul timp, nici tradițiile nu mai sunt păstrate ca odinioară – unii sunt plecați, mulți nu-și permit și puțini mai respectă ceea ce au prins de la bunei și părinți.

În familia Tatarencu, din

Zahorna, Șoldănești, sacrificarea porcului înainte de Sărbători este o obișnuință.

Anul acesta, gospodarii au crescut unul de peste 200 de kg.

Dumitru Tatarencu, gospodarul casei, s. Zahorna, r. Șoldănești:

„Avem doi, trei porci și la Anul Nou și de Crăciun, tăiem un porc pentru neamuri, pentru copiii noștri, pentru musafiri.

Toți finii vin la noi, care au posibilitatea și cinstim un pahar de vin sau de țuică, facem friptură, mămăliguță. Tăierea porcului, la noi, e ca o sărbătoare.”

Mai în glumă, mai în serios, dacă la îngrijit nu se-nghesuie toți, la cioric, ajutorii vin cu tragere de inimă.

„

Așa-i tradiția, trebuie cineva să ajute, nu pot să-l taie singur

.”

„De câteva ori deja vin și îi ajut, e o tradiție foarte frumoasă. De Paști sau de Anul Nou, Crăciun. E foarte frumos și când sunt și copii.

Vorbeam acum, demult nu am tăiat porcul și să ningă și se arată foarte frumos.”

Iar când afară ninge, altfel merge, și lucrul, și un pahar de cinste.

Livia Tatarencu, gospodina casei, s. Zahorna, r. Șoldănești:

„În fiecare an, fierbem câte o cratiță de vin și servim oamenii care ne ajută și e gustos și bun.”

Tăierea porcului e aproape un ritual.

Iar pentru ca șoricul să fie mai gustos, porcul trebuie pârlit și cu paie.

Dumitru Tatarencu, gospodarul casei, s. Zahorna, r. Șoldănești:

„După ce îl pârlim cu lampa de gaz îl ardem și cu paiele. Mai gustos este cioricul și carnea. Are miros de țară.”

Povestea porcului continuă cu participarea copiilor.

„Îți place acest obicei să urci călare pe purcel? Da.”

„De la purcel ce îți place cel mai mult să mănânci? Urechea.”

„Am mai fost încă de două ori pe purcel. Cel mai tare îmi place să mănânc coada, ea este cea mai gustoasă.”

Iar pentru ca porcul să arate apetisant, e important să fie spălat foarte bine.

Ana Drăgan, locuitoare, s. Zahorna, r. Șoldănești:

„Pe urmă carnea mâncăm, nu mâncăm e bun, dar iată procedura asta de a mânca cioricul proaspăt asta pentru noi e sfânt – să ne grămădim și mâncăm.”

Cioricul proaspăt merge mai ușor cu un pic de băutură. Dumitru Tatarencu are vinuri din șase soiuri de struguri, iar de fiecare dată, cu acest prilej, scoate din beci ceva special.

Dumitru Tatarencu, gospodarul casei, s. Zahorna, r. Șoldănești:

„Iată sticlă din colecție, avem zece sticle pe care le păstrăm, dar una bem azi, că tăiem porcul. E o tradiție ca să bem o sticlă pentru porcul nostru.”

Dumitru Tatarencu, gospodarul casei, s. Zahorna, r. Șoldănești:

„Fim sănătoși, să savurăm cu plăcere din slănină, cioric din mana porcului. Așa e tradiția la noi ca să tăiem porcul înainte de Anul Nou. Dacă tăiem un porc de 200 kg, înseamnă că a fost un an bogat.”

Tăierea și tranșarea porcului e treaba măcelarului Constantin. Și aici soții Tatarencu respectă anumite obiceiuri, păstrate din moși-strămoși.

Ana Drăgan, locuitoare s. Zahorna, r. Șoldănești:

„Coada de porc se zice din popor că trebuie să mănânce fetele tinere, ca să le crească părul lung și frumos.”

În popor, există mai multe superstiții. Judecând după splina animalului, mătușa Ana zice că ne așteptă o iarnă geroasă.

Ana Drăgan, locuitoare s. Zahorna, r. Șoldănești:

„

Vedem că o fost o iarnă blândă, dar acum ni se arată că splina e mai groasă, ceea ce înseamnă că o să avem și zăpadă și o să fie și zăpadă la grâne

.”

După tăierea porcului, munca cea mai grea îi revine gospodinei, care pregătește mâncăruri pentru masa de sărbătoare.

Livia Tatarencu, gospodina casei, s. Zahorna, r. Șoldănești

„Iată aici pe aceste lemne punem carnea la afumat și cârnăciorii. Dăm foc și pregătim.

Din carnea care rămâne, mai facem bătute, pârjoale, din picioare facem răcitură.”

După tăiere, urmează numaidecât pomana porcului, la care participă toți.

Livia Tatarencu, gospodina casei, s. Zahorna, r. Șoldănești:

„Este cărniță, costițe, ficat. Aici o să fie fripturica. Punem ceapă multă, usturoi. Scoatem o farfurie mare de murături și trei litri de vin și înainte.”

Potrivit tradiției, friptura se servește cu murături, afară, și cu un pahar de țuică.

În zilele noastre, cel mai adesea, porcul este tăiat cu câteva săptămâni înainte de Crăciun, pentru ca o parte din bucate să aibă timp să stea la afumat și să fie numai bune pentru masa de sărbătoare.

Articole similare

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week
SOCIAL
•3 min citit

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week

Un nou instrument de finanțare pentru startup-urile și proiectele tehnologice din Republica Moldova a fost lansat în cadrul Moldova Business Week 2026. Este vorba Moldova Innovation Fund un buget inițial de peste 1 milion de euro, operat de Moldova Innovation Technology Park. CLAUDIU NĂSUI, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării: „Lansăm Moldova Innovation Fund, cu patru […]

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei
SOCIAL
•3 min citit

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei

Explozia recentă a unei drone, în apropierea drumului Brănești-Ivancea a afectat și Parcul Național Orhei. Potrivit administrației parcului, resturile aparatului de zbor au lăsat în urmă cratere și arbori carbonizați în aria protejată. Pe pagina de facebook a parcului au fost publicate fotografii, în care se văd pagubele. Pozele au fost făcute de angajații rezervației, […]

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești
SOCIAL
•3 min citit

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești

36 de persoane s-au îmbolnăvit după un eveniment privat organizat în raionul Florești. Printre cei afectați sunt și opt copii, iar 12 persoane sunt spitalizate. În urma analizelor de laborator, la șase pacienți a fost depistată bacteria Salmonella Enteritidis. Ancheta epidemiologică continuă. OLESEA CROITOR, comunicator ANSP: „15 cazuri au fost identificate activ în rezultatul intervievării […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură