AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Sute de polițiști vor asigura ordinea publică în următoarea perioadă

•4 min citit•Redactor Sef

Conducerea Inspectoratului General al Poliției va mobiliza oamenii legii pentru a asigura ordinea publică în timpul sărbătorilor consecutive din următoarele două săptămâni - Ziua Muncii pe 1 mai, Paștele, Ziua Europei pe 9 mai și Paștele Blajinilor. Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, a îndemnat populația să manifeste prudență în contextul sărbătorilor care se apropie, dar și al vacanței elevilor.

VIOREL CERNĂUȚEANU, șeful Inspectoratului General al Poliției:

„Prima sărbătoare pe care o avem este ziua de 1 mai, declarată Ziua Muncii. Atunci când toți polițiștii vor munci și vor fi la datorie pentru ca toți cetățenii pe teritoriul Republicii Moldova să se simtă în siguranță.

Aș ruga să fim precauți în zonele aglomerate – piețe, gări, magazine. Să fim atenți la bunurile personale pe care le deținem ca să nu fie obiectul infracționalității care este predominantă în această perioadă. Dacă intenționăm să ieșim în spațiile deschise pentru a face grătare sau a ne odihni să ne asigurăm întâi de toate că acele spații sunt predestinate și poate fi aprins focul în acele locații.”

În data de 9 mai, de asemenea sunt planificate diverse evenimente publice pe întreg teritoriul țării. Astfel, cetățenii sunt rugați să respecte legislația cu privire la întruniri.

VIOREL CERNĂUȚEANU, șeful Inspectoratului General al Poliției:

„În acest context, amintesc totodată că articolul 365 și indicele 5 este o normă în vigoare și la moment este interzis comercializarea, păstrarea, producerea și portul panglicilor bicolore care reprezintă simbolul unei agresiuni.

Rugăm ca să evităm mesajele cu tentă politică și provocatoare. Evitarea a orice situații de conflict, mesaje care instigă la agresiune sau violență.”

În zilele de 5-6 mai, vor avea loc sărbătorile Pascale. În aceste zile IGP va intensifica activitățile de monitorizare și combatere a încălcării regulilor de securitate pe întreg teritoriul țării. De asemenea, șeful Poliției Naționale a recomandat cetățenilor să fie vigilenți în piețe, magazine, gări etc., dar și în traficul rutier, care va fi unul sporit în următoarea perioadă.

VIOREL CERNĂUȚEANU, șeful Inspectoratului General al Poliției:

„Pentru a evita evenimentele neplăcute vă recomandăm la cumpărături – evitați să purtați sume mari de bani în numerar. În cazurile în care plecați de la domiciliu asigurați-vă că bunul imobil a fost încuiat și geamurile închise. Rugați un vecin sau o persoană de încredere ca pe perioada plecării dumneavoastră să supravegheze bunul imobil. Evitați deplasarea prin zonele puțin circulate sau întunecate. Parcați mașina într-un spațiu bine iluminat sau securizat.”

În același timp, șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a îndemnat conducătorii auto să fie maxim precauți în această perioadă și să respecte cu strictețe regulile de circulație rutieră. De asemenea, cetățenii dacă vor observa un abuz sau o ilegalitate sunt îndemnați să apeleze imediat poliția la numărul 112.

Articole similare

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week
SOCIAL
•3 min citit

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week

Un nou instrument de finanțare pentru startup-urile și proiectele tehnologice din Republica Moldova a fost lansat în cadrul Moldova Business Week 2026. Este vorba Moldova Innovation Fund un buget inițial de peste 1 milion de euro, operat de Moldova Innovation Technology Park. CLAUDIU NĂSUI, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării: „Lansăm Moldova Innovation Fund, cu patru […]

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei
SOCIAL
•3 min citit

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei

Explozia recentă a unei drone, în apropierea drumului Brănești-Ivancea a afectat și Parcul Național Orhei. Potrivit administrației parcului, resturile aparatului de zbor au lăsat în urmă cratere și arbori carbonizați în aria protejată. Pe pagina de facebook a parcului au fost publicate fotografii, în care se văd pagubele. Pozele au fost făcute de angajații rezervației, […]

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești
SOCIAL
•3 min citit

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești

36 de persoane s-au îmbolnăvit după un eveniment privat organizat în raionul Florești. Printre cei afectați sunt și opt copii, iar 12 persoane sunt spitalizate. În urma analizelor de laborator, la șase pacienți a fost depistată bacteria Salmonella Enteritidis. Ancheta epidemiologică continuă. OLESEA CROITOR, comunicator ANSP: „15 cazuri au fost identificate activ în rezultatul intervievării […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură