AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Sute de obiecte explozive, depistate în timpul lucrărilor agricole

•3 min citit•Redactor Sef

347 de obiecte explozive şi aproape 14.000 de cartuşe de diferit calibru, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Acesta este bilanțul celor 17 misiune de deminare întreprinse de geniștii Armatei Naționale pe parcursul lunii noiembrie.

Localitatea care a fost spălată de pericol a fost satul Răscăieți, raionul Ștefan-Vodă. Aici, în timpul lucrărilor agricole, localnicii au depistat mai multe muniții. Astfel, la fața locului s-a deplasat grupul de geniști ai Batalionului „Codru”, iar în urma cercetării terenului, au fost descoperite 304 obiecte explozive de diferit calibru și peste 3.900 de cartușe.

Tot în aceeași localitate, o altă echipă de deminare a identificat 10.000 de cartușe și 17 obiecte explozive, printre care proiectile de artilerie și mine antipersonal.

Toate munițiile au fost distruse în condiții de maximă securitate.

În cazul depistării unor obiecte explozive neidentificate, este categoric interzisă atingerea acestora cu mâna sau cu alte obiecte, lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă, demontarea focoaselor sau altor componente. Iar în caz de depistare, cetățenii sunt rugaţi să anunțe autorităţile locale.

Articole similare

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week
SOCIAL
•3 min citit

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week

Un nou instrument de finanțare pentru startup-urile și proiectele tehnologice din Republica Moldova a fost lansat în cadrul Moldova Business Week 2026. Este vorba Moldova Innovation Fund un buget inițial de peste 1 milion de euro, operat de Moldova Innovation Technology Park. CLAUDIU NĂSUI, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării: „Lansăm Moldova Innovation Fund, cu patru […]

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei
SOCIAL
•3 min citit

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei

Explozia recentă a unei drone, în apropierea drumului Brănești-Ivancea a afectat și Parcul Național Orhei. Potrivit administrației parcului, resturile aparatului de zbor au lăsat în urmă cratere și arbori carbonizați în aria protejată. Pe pagina de facebook a parcului au fost publicate fotografii, în care se văd pagubele. Pozele au fost făcute de angajații rezervației, […]

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești
SOCIAL
•3 min citit

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești

36 de persoane s-au îmbolnăvit după un eveniment privat organizat în raionul Florești. Printre cei afectați sunt și opt copii, iar 12 persoane sunt spitalizate. În urma analizelor de laborator, la șase pacienți a fost depistată bacteria Salmonella Enteritidis. Ancheta epidemiologică continuă. OLESEA CROITOR, comunicator ANSP: „15 cazuri au fost identificate activ în rezultatul intervievării […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură