420 de cadre medicale din regiunea Lombardia au fost suspendate din activitate pentru că nu s-au vaccinat anti-COVID-19. Deciziile au fost transmise de către autoritățile sanitare din orașul italian Milano prin scrisori adresate unui număr de 420 de cadre medicale din regiunea Lombardia, relatează
DIGI24
.
Scrisorile au fost expediate către 120 de medici şi 300 de asistente din centre medicale publice sau private din Milano şi din localitatea apropiată Lodi. Cadrele medicale suspendate nu-şi vor mai putea continua activitatea şi nu vor mai fi plătite.
Autoritățile sanitare din Milano estimează la circa 3.000 numărul lucrătorilor sanitari care nu s-au vaccinat anti-COVID-19, scrie Agerpres.
O nouă lege adoptată în Italia instituie vaccinarea anti-COVID-19 obligatorie pentru angajaţii din sectorul sanitar. Guvernul de la Roma studiază de asemenea posibilitatea aplicării acestei legi pentru toată lumea sau măcar în anumite sectoare.
Preşedintele Federaţiei naționale a medicilor italieni, Filippo Anelli, a declarat recent că în Italia ''sunt circa 1.500 de medici nevaccinați, dintre care aproximativ 1.000 continuă să-şi exercite profesia''. Deși a admis că aceștia reprezintă o minoritate, el i-a îndemnat să se imunizeze pentru a respecta legea.