AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

STUDIU: Prunele și cerealele, cele mai cotate produse moldovenești în UE

•4 min citit•Redactor Sef

Echipa economică germană de consultanță „Berlin Economics” a elaborat un studiu cu referire la cotele tarifare aplicate și la volumul de export al produselor agricole moldovenești în Uniunea Europeană și a propus soluții pentru a facilita exportul acestora pe noi piețe din UE.

Rezultatele studiului au fost prezentate în cadrul unei ședințe comune cu ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Viorel GHERCIU și reprezentanții subdiviziunilor ministerului responsabile de politicile în domeniul agroalimentar.

În opinia experților germani, generarea de valoare adăugată a cerealelor și livrarea prunelor în cantități mai mari pe piața UE, ar putea aduce profit considerabil țării noastre.

„Una dintre recomandările noastre este ca agricultura din Republica Moldova să se orienteze spre procesarea cerealelor pentru export, fapt ce va asigura venituri mai mari în economie. Totodată, recomandăm să fie majorată cota de export pentru prunele moldovenești, mai ales la categoria de consum în stare proaspătă. În același context, informăm că, există potențial mare de export a strugurilor și merelor. În prezent, majoritatea produselor horticole sunt exportate preponderent în Rusia, însă pentru a înregistra o evoluție ascendentă a valorii produselor horticole în UE și pentru a obține avantaje competitive pe termen lung, sectorul horticol are nevoie de diversificare, investiții și dezvoltare axată pe inovații, în conformitate cu rigorile UE”

, a menționat consilierul german de politică economică, Ricardo Giucci.

Astfel, reprezentanții Ministerului urmează să revizuiască politicile naționale în sector, să identifice posibilitățile de intensificare a exportului de produse agricole recomandate și să încurajeze producătorii agricoli să se conformeze criteriilor piețelor occidentale.

„Agenda Guvernului Republicii Moldova are ca prioritate sporirea accesului producătorilor agricoli pe piețele externe, astfel, avem nevoie de recomandări pentru acțiuni concrete. Prin prisma analizelor elaborate, vor fi informați producătorii agricoli despre noile oportunități și vom putea crea noi condiții de facilitare a exportului de produse agricole”

, a subliniat ministrul Agriculturii, Viorel GHERCIU.

Articole similare

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari
AGRICULTURĂ
•5 min citit

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari

În acest an din cauza costurilor logistice, nivelului de apă scăzut în Dunăre și războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu. Declarația a fost făcută pentru AGRO TV Moldova de directorul executiv al Asociației „Agrocereale” Iurie Rija, în timpul evenimentului Moldova Logistic Forum 2026. Exportatorilor […]

Producătorii de zahăr cer reexaminarea majorării TVA
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Producătorii de zahăr cer reexaminarea majorării TVA

Producătorii de zahăr autohtoni susțin că ar putea pierde industria în urma noilor poveri fiscale, și importurilor nereglementate din Belarus. Aceștia cer autorităților reexaminare deciziei majorării TVA. Zahărul de pe rafturile din Republica Moldova ar putea să ajungă să coste cu 11% mai mult decât prețul actual, dacă Parlamentul va aproba majorarea TVA. Uniunea Producătorilor […]

Horticultorii au început batozarea cătinei
AGRICULTURĂ
•4 min citit

Horticultorii au început batozarea cătinei

După ce ramurile încărcate cu fructe sunt tăiate din arbust folosind foarfece speciale, crenguțele sunt introduse în tuneluri de congelare rapidă la temperaturi cuprinse între -35°C, iar după aceasta începe batozarea cătinei. Iurie Toma, este un horticultor din satul Buzduganii de Jos, raionul Ungheni. Acesta cultivă cătină pe 4 […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură