AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Strugurii de masă din recolta acestui an, au fost scoși în vânzare

•3 min citit•Redactor Sef
Strugurii de masă din recolta acestui an, au fost scoși în vânzare

Primii struguri de masă din recolta acestui an, au fost scoși în vânzare. Potrivit producătorilor, anul acesta, strugurii s-au copt la timp, iar preţurile de comercializare sunt echivalente cu cele de anul trecut.

Recolta din acest an este mai mare decât în anul trecut, iar la începutul sezonului, roada se prevede a fi de două ori mai bogată față de 2022, scrie

studio-l.online

“Poama e frumoasă, bogată, rodită. Anul acesta chiar ca nici într-un an, așa poamă bună”, spune unul dintre muncitori

Sergiu Danoi, din Căușeni are o plantație de 2 hectare cu struguri de soi Rombic. Acesta primul se coace, spune fermierul, care pe data de 28 iunie a cules câteva tone pentru a fi expuse spre comercializare.

Sergiu Danoi, agricultor, raionul Căușeni:

“S-a început culesul de astăzi. Deja a început recolta anului 2023. Anul acesta este mai bogat, mulțumim Domnului. La piața internă vom realiza produsul. Este solicitată, pentru că aceasta este prima poamă”.

Timp de o zi, un muncitor culege în medie 100 de kilograme de struguri. Strugurii din plantaţiile de viţă de vie ajung direct pe tarabe, unde sunt vânduţi în funcție de soi.

Articole similare

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari
AGRICULTURĂ
•5 min citit

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari

În acest an din cauza costurilor logistice, nivelului de apă scăzut în Dunăre și războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu. Declarația a fost făcută pentru AGRO TV Moldova de directorul executiv al Asociației „Agrocereale” Iurie Rija, în timpul evenimentului Moldova Logistic Forum 2026. Exportatorilor […]

Producătorii de zahăr cer reexaminarea majorării TVA
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Producătorii de zahăr cer reexaminarea majorării TVA

Producătorii de zahăr autohtoni susțin că ar putea pierde industria în urma noilor poveri fiscale, și importurilor nereglementate din Belarus. Aceștia cer autorităților reexaminare deciziei majorării TVA. Zahărul de pe rafturile din Republica Moldova ar putea să ajungă să coste cu 11% mai mult decât prețul actual, dacă Parlamentul va aproba majorarea TVA. Uniunea Producătorilor […]

Horticultorii au început batozarea cătinei
AGRICULTURĂ
•4 min citit

Horticultorii au început batozarea cătinei

După ce ramurile încărcate cu fructe sunt tăiate din arbust folosind foarfece speciale, crenguțele sunt introduse în tuneluri de congelare rapidă la temperaturi cuprinse între -35°C, iar după aceasta începe batozarea cătinei. Iurie Toma, este un horticultor din satul Buzduganii de Jos, raionul Ungheni. Acesta cultivă cătină pe 4 […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură