AGRO TV Moldova
Live
ȘTIRI

Stocurile de gaze din UE, la cel mai scăzut nivel din ultimii patru ani

•3 min citit•Redactor Sef
Stocurile de gaze din UE, la cel mai scăzut nivel din ultimii patru ani

Stocurile de gaze naturale din Uniunea Europeană au ajuns la cel mai redus nivel din ultimii aproape patru ani, pe fondul temperaturilor scăzute din această iarnă și al diminuării livrărilor.

Potrivit publicației Financial Times, la data de 29 ianuarie, depozitele de gaze din UE erau umplute în proporție de doar 43% din capacitate, cu aproximativ 130 de transporturi complete mai puțin față de aceeași perioadă a anului trecut.

Scăderea rezervelor a fost resimțită cel mai puternic până la mijlocul lunii ianuarie, în special în Germania, unde stocurile sunt cu circa 20% sub nivelul maxim atins anul trecut. Situația este influențată și de prețurile ridicate ale gazului, dar și de dependența tot mai mare a Europei de livrările maritime de gaz natural lichefiat din Statele Unite, după reducerea semnificativă a importurilor prin conducte din Rusia.

De la începutul sezonului de încălzire, statele UE au consumat peste 40 de miliarde de metri cubi de gaz, adică mai mult de 75% din volumul stocat pe timpul verii.

În statele baltice, rezervele au coborât sub o treime din capacitate, iar în Țările de Jos nivelul de umplere al depozitelor a atins, la final de ianuarie, un minim istoric pentru această perioadă.

Etichete:#Gaz

Articole similare

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari
ȘTIRI
•5 min citit

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari

În acest an din cauza costurilor logistice, nivelului de apă scăzut în Dunăre și războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu. Declarația a fost făcută pentru AGRO TV Moldova de directorul executiv al Asociației „Agrocereale” Iurie Rija, în timpul evenimentului Moldova Logistic Forum 2026. Exportatorilor […]

Horticultorii au început batozarea cătinei
ȘTIRI
•4 min citit

Horticultorii au început batozarea cătinei

După ce ramurile încărcate cu fructe sunt tăiate din arbust folosind foarfece speciale, crenguțele sunt introduse în tuneluri de congelare rapidă la temperaturi cuprinse între -35°C, iar după aceasta începe batozarea cătinei. Iurie Toma, este un horticultor din satul Buzduganii de Jos, raionul Ungheni. Acesta cultivă cătină pe 4 […]

Ziua Națională a Vinului aduce sute de vinuri și turiști din mai multe țări
ȘTIRI
•5 min citit

Ziua Națională a Vinului aduce sute de vinuri și turiști din mai multe țări

Pregătirile pentru Ziua Națională a Vinului sunt în toi. Organizatorii au publicat deja programul evenimentelor care se vor desfășura în acest weekend. Ediția din acest an vine cu mai multe surprize, care vor atrage la Chișinău iubitorii vinului, atât din țară, cât și de peste hotare. Una dintre cele mai mari provocări din acest an […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură