AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Starea de urgență prelungită cu 60 de zile în Moldova

•3 min citit•Ivanov Tatiana
Starea de urgență prelungită cu 60 de zile în Moldova

Parlamentul a adoptat joi hotărârea privind prelungirea stării de urgenţă în Republica Moldova cu 60 de zile, începând cu 6 decembrie. Documentul a fost aprobat la propunerea Guvernului Republicii Moldova.

Propunerea a fost motivată de amenințările existente și, respectiv, de necesitatea asigurării securității aprovizionării cu resurse energetice, gestionării fluxului de refugiați și a contracarări altor riscuri de securitate.

Natalia Gavriliţa, Prim-ministru:

”În situația actuală este nevoie și în continuare de pârghii și instrumente care să permită luarea deciziilor rapide și eficiente”.

Pe durata stării de urgență, Comisia pentru Situații Excepționale va emite dispoziții cu caracter obligatoriu și executoriu pentru conducătorii autorităților administrației publice centrale și locale, ai agenților economici, ai instituțiilor publice, precum și pentru cetățeni și alte persoane aflate pe teritoriul Republicii Moldova.

La data de 24 februarie 2022, la propunerea Guvernului Republicii Moldova, Parlamentul a declarat starea de urgență pe întreg teritoriul țării, ținând cont de pericolul iminent la adresa securității naționale provocat de războiul din Ucraina.

Articole similare

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week
SOCIAL
•3 min citit

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week

Un nou instrument de finanțare pentru startup-urile și proiectele tehnologice din Republica Moldova a fost lansat în cadrul Moldova Business Week 2026. Este vorba Moldova Innovation Fund un buget inițial de peste 1 milion de euro, operat de Moldova Innovation Technology Park. CLAUDIU NĂSUI, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării: „Lansăm Moldova Innovation Fund, cu patru […]

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei
SOCIAL
•3 min citit

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei

Explozia recentă a unei drone, în apropierea drumului Brănești-Ivancea a afectat și Parcul Național Orhei. Potrivit administrației parcului, resturile aparatului de zbor au lăsat în urmă cratere și arbori carbonizați în aria protejată. Pe pagina de facebook a parcului au fost publicate fotografii, în care se văd pagubele. Pozele au fost făcute de angajații rezervației, […]

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești
SOCIAL
•3 min citit

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești

36 de persoane s-au îmbolnăvit după un eveniment privat organizat în raionul Florești. Printre cei afectați sunt și opt copii, iar 12 persoane sunt spitalizate. În urma analizelor de laborator, la șase pacienți a fost depistată bacteria Salmonella Enteritidis. Ancheta epidemiologică continuă. OLESEA CROITOR, comunicator ANSP: „15 cazuri au fost identificate activ în rezultatul intervievării […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură