AGRO TV Moldova
Live
Legislativ

Starea de urgență, prelungită

•4 min citit•Redactor Sef
Starea de urgență, prelungită

Starea de urgență pe teritoriul Republicii Moldova a fost prelungită cu încă 60 de zile, începând cu 2 octombrie 2023. Proiectul a fost votat de deputați. Ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, a argumentat, de la tribuna Parlamentului, că necesitatea prelungirii stării de urgență este motivată de instabilitatea regională și de războiul lansat de Federația Rusă în Ucraina, care pune în pericol și securitatea țării noastre.

Adrian Efros, ministrul de Interne:

„În contextul instabilității regionale și a războiului brutal purtat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, situația geopolitică nu ne permite să lăsăm garda în jos. Riscurile la adresa securității Republicii Moldova sunt persistente și reale, forțele armate ruse au intensificat atacurile cu rachete și drone asupra infrastructurii energetice a Ucrainei, ceea ce poate perturba aprovizionarea cu energie electrică în țara noastră”.

Ministrul a mai menționat că prin prelungirea stării de urgență se va putea lua măsuri preventive și să se consolideze securitatea energetică a Republicii Moldova, precum și consolidarea infrastructurii critice. În ședința de ieri a cabinetului de miniștri, premierul Dorin Recean a precizat că Executivul are nevoie de acest instrument pentru a asigura un mediu calm, liniștit și securizat în Republica Moldova.

Dorin Recean, prim-ministru:

„Primul este curajul ucrainenilor de a lupta în continuare împotriva Rusiei. Iar al doilea este capacitatea instituțiilor statului să utilizeze judicios instrumentele acordate de către Parlament prin acest instrument de situație de urgență. Avem nevoie de acest instrument pentru a putea să asigurăm un mediu calm și liniștit în continuare”.

Pe durata stării de urgență, Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova va emite dispoziții cu caracter obligatoriu și executoriu pentru conducătorii autorităților administrației publice centrale și locale, agenții economici, instituțiile publice, precum și pentru cetățenii Republicii Moldova și alte persoane aflate pe teritoriul țării.

Starea de urgență în Republica Moldova a fost instituită pe 24 februarie, 2022, odată cu izbucnirea războiului în Ucraina. Ulterior, aceasta a fost prelungită de mai multe ori.

Articole similare

Pachetul ”Spor pentru Moldova”, susținut de Parlament
Legislativ
•4 min citit

Pachetul ”Spor pentru Moldova”, susținut de Parlament

Pachetul ”Spor pentru Moldova” a fost susținut de Parlament. Acesta include majorări salariale și plăți unice pentru aproximativ 170 de mii de persoane. Potrivit autorităților, rectificarea bugetară se ridică la aproximativ 1,65 miliarde de lei. DORIN RECEAN, prim-ministru: ”O

Noul ministru al Finanțelor, învestit în funcție
Legislativ
•3 min citit

Noul ministru al Finanțelor, învestit în funcție

Ministrul desemnat al Finanțelor, Petru Rotaru, a depus astăzi, 28 septembrie, jurământul de învestire în funcție, în prezența președintei Republicii Moldova, Maia Sandu. Petru Rotaru, noul ministru al Finanțelor: „Jur să dăruiesc toată puterea, priceperea R. Moldova. Să respec

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură