AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Sprijin financiar pentru producătorii de porumb afectați de secetă

•3 min citit•Redactor Sef

Producătorii agricoli a căror recoltă de porumb a fost afectată de secetă în proporție de 60% și mai mult în vara anului 2023 vor beneficia de sprijin financiar, în vederea compensării parțiale a prejudiciilor. În acest scop, din Fondul de intervenție este alocată suma de 50 milioane lei. Decizia a fost adoptată, astăzi, în ședința Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE).

În plus, sprijinul financiar va fi acordat și agricultorilor din raionul Edineț, care au înregistrat pagube în livezi, în urma furtunilor și grindinei din luna iulie.

Ambele categorii de agricultori trebuie să dețină acte de constatare a pagubelor. Cererea de acordare a sprijinului financiar, împreună cu documentele în original, însoțite de copii, se vor depune de către solicitant sau reprezentantul legal al acestuia la subdiviziunile AIPA din raza teritorială în care își desfășoară activitatea solicitantul de ajutor financiar.

Resursele financiare vor fi acordate solicitanților sub formă de plată directă per ha.

Articole similare

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari
AGRICULTURĂ
•5 min citit

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari în acest an din cauza costurilor logistice, nivelului de apă scăzut în Dunăre și războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu. Declarația a fost făcută pentru AGRO TV Moldova de directorul executiv al Asociației „Agrocereale” Iurie Rija, în timpul evenimentului Moldova Logistic Forum 2026. Exportatorilor […]

Producătorii de zahăr cer reexaminarea majorării TVA
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Producătorii de zahăr cer reexaminarea majorării TVA

Producătorii de zahăr autohtoni susțin că ar putea pierde industria în urma noilor poveri fiscale, și importurilor nereglementate din Belarus. Aceștia cer autorităților reexaminare deciziei majorării TVA. Zahărul de pe rafturile din Republica Moldova ar putea să ajungă să coste cu 11% mai mult decât prețul actual, dacă Parlamentul va aproba majorarea TVA. Uniunea Producătorilor […]

Horticultorii au început batozarea cătinei
AGRICULTURĂ
•4 min citit

Horticultorii au început batozarea cătinei

Horticultorii au început batozarea cătinei. După ce ramurile încărcate cu fructe sunt tăiate din arbust folosind foarfece speciale, crenguțele sunt introduse în tuneluri de congelare rapidă la temperaturi cuprinse între -35°C, iar după aceasta începe batozarea cătinei. Iurie Toma, este un horticultor din satul Buzduganii de Jos, raionul Ungheni. Acesta cultivă cătină pe 4 […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură