
Temperaturile blânzi din această perioadă au tărăgănat intrarea albinelor în hibernare. Totuși, specialiștii spun că o dată cu ploile și ninsorile prognozate în curând, albinele se vor aduna în ghem pentru odihnă pe timpul iernii, scrie
agroexpert.md
.
Pe lângă tratamentele necesare, în ajunul perioadei geroase, se mai recomandă aplicarea acidului oxalic pentru a preveni dezvoltarea Acarianului Varroa.
Ion Maxim, președintele Asociației Naționale a Apicultorilor din Moldova:
”Noi, apicultorii din Moldova, dar și din România, îl numim ”tratamentul de Crăciun”, este ultimul pe care îl facem în debutul iernii. Prin picurare sau stropire, se aplică printre rame acidul oxalic pentru a proteja albinele de Acarianul Varroa. În rest, ele au nevoie de liniște și de o temperatură cât mai răcoroasă, ca să nu fie deranjate și trezite. Devierile acestea de temperatură nu sunt bune, ele stau adunate în ghem, dar o dată ce este destul de cald, albinele se împrăștie și aceste mișcări le consumă
” a explicat
Până pe 31 decembrie, albinarii sunt obligați să declare numărul familiilor de albine la primăria din localitate și după caz, schimbarea adresei stupinei.
În Republica Moldova, activează 29 de asociații teritoriale și sunt înregistrați 8 mii de apicultori, care îngrijesc în jur de 250000 de familii de albine.
Articole similare


BULETIN 21:00, 02 octombrie

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari
În acest an din cauza costurilor logistice, nivelului de apă scăzut în Dunăre și războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu. Declarația a fost făcută pentru AGRO TV Moldova de directorul executiv al Asociației „Agrocereale” Iurie Rija, în timpul evenimentului Moldova Logistic Forum 2026. Exportatorilor […]






