AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Securitatea energetică, analizată la Consiliul Național de Securitate

•3 min citit•Redactor Sef
Securitatea energetică, analizată la Consiliul Național de Securitate

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat marți ședința Consiliului Național de Securitate, unde au fost analizate riscurile energetice și măsurile necesare pentru asigurarea aprovizionării cu gaze, energie electrică și carburanți.

În cadrul reuniunii s-a constatat că nu există, în prezent, un pericol imediat pentru aprovizionarea țării cu resurse energetice. Autoritățile monitorizează permanent evoluțiile internaționale și pregătesc măsuri pentru eventuale situații de criză.

Pe agenda ședinței s-au aflat și proiectele strategice de interconectare energetică cu România, inclusiv liniile electrice Vulcănești-Chișinău, Bălți-Suceava și Strășeni-Gutinaș. Totodată, s-a convenit ca Energocom să continue diversificarea surselor și rutelor de aprovizionare.

Consiliul Național de Securitate a aprobat un set de măsuri care vizează monitorizarea riscurilor energetice, sprijinirea familiilor vulnerabile în sezonul rece, dezvoltarea capacităților de stocare a energiei și protejarea infrastructurii energetice împotriva amenințărilor fizice și cibernetice. De asemenea, a fost subliniată importanța eficienței energetice și a reducerii consumului de energie.

Articole similare

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week
SOCIAL
•3 min citit

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week

Un nou instrument de finanțare pentru startup-urile și proiectele tehnologice din Republica Moldova a fost lansat în cadrul Moldova Business Week 2026. Este vorba Moldova Innovation Fund un buget inițial de peste 1 milion de euro, operat de Moldova Innovation Technology Park. CLAUDIU NĂSUI, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării: „Lansăm Moldova Innovation Fund, cu patru […]

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei
SOCIAL
•3 min citit

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei

Explozia recentă a unei drone, în apropierea drumului Brănești-Ivancea a afectat și Parcul Național Orhei. Potrivit administrației parcului, resturile aparatului de zbor au lăsat în urmă cratere și arbori carbonizați în aria protejată. Pe pagina de facebook a parcului au fost publicate fotografii, în care se văd pagubele. Pozele au fost făcute de angajații rezervației, […]

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești
SOCIAL
•3 min citit

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești

36 de persoane s-au îmbolnăvit după un eveniment privat organizat în raionul Florești. Printre cei afectați sunt și opt copii, iar 12 persoane sunt spitalizate. În urma analizelor de laborator, la șase pacienți a fost depistată bacteria Salmonella Enteritidis. Ancheta epidemiologică continuă. OLESEA CROITOR, comunicator ANSP: „15 cazuri au fost identificate activ în rezultatul intervievării […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură