AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Se taie ca în Codru. Ce declară autoritățile din domeniu?

•5 min citit•Redactor Sef

Se taie ca-n varză în pădurile din țară. De la începutul acestei săptămâni, inspectorii mediului au anunțat despre tăieri ilicite atât în nordul, cât și în sudul țării, relatează

echipa.md

.

Unul dintre cazuri a avut loc pe teritoriul Rezervației Naturale ,,Prutul de Jos”. Două persoane au fost prinse în flagrant, pe parcursul nopții, în satul Slobozia Mare din raionul Cahul.

Oameni legii au constatat că au fost defrișați 13 salcii. Într-un alt caz, trei bălțeni au fost depistați de către inspectorii de mediu în timp ce defrișau ilegal mai mulți stejari, în pădurea dintre satele Sîngureni și Corlăteni din raionul Rîșcani, care aparține Institutului de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecția”.

Cei trei bărbați reușiseră să taie patru stejari, obținând peste un metru cub de lemn. De asemenea, de la fața locului, oamenii legii au ridicat și un motoferăstrău, care va servi drept corp delict, iar materialul acumulat a fost transmis Instanței de Judecată.

Inspectorii de mediu susțin că numărul contravențiilor depistate în perioada de referință a lunilor august-septembrie 2022 este dublă față de cea a anului precedent.

Ion Bulmaga, Șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului:

„Dacă în anul 2021 vorbim de o suma de 102 procese verbale, în anul 2022 avem 202 contravenienți depistați și atrași la răspundere contravențională.”

Șeful inspectoratului ne-a spus că au crescut și amenzile atât pentru persoanele fizice, dar și pentru cele juridice.

Ion Bulmaga, Șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului:

„Anterior dacă o persoană fizică pentru tăierea ilegală a unui arbore risca o amendă de la 1200 la 1500 de lei odată cu modificările enunțate amenda ajunge până la 5000 de lei. Persoana juridică riscă până la 25.000 lei”.

De cele mai multe ori persoanele care efectuează defrișări ilegale în fondul forestier, sunt cei care comercializează această masă lemnoasă fie pentru lemn de foc, fie material de lucru, explică responsabilii pentru protecția mediului.

Ion Bulmaga, Șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului:

„Avem și cazuri în care o persoană a fost depistată de două și mai multe ori ceea ce denotă faptul că aceasta desfășoară o activitate comercială ilegală menită să aducă din start să aducă pagube protecției mediului din Republica Moldova”.

Inspectorii de mediu afirmă că persoanele care nu au curajul să denunțe o încălcare, nu au de ce să se teamă, din motiv că acestora o să le fie păstrat anonimatul.

Totodată, modificările la codul contravențional se răsfrâng și asupra persoanelor cu funcție de răspundere care ar trebui să asigure paza și protecția fondului forestier, prevenind astfel acțiunile ilegale de defrișare.

Ion Bulmaga, Șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului:

„Dacă anterior amenda era de la 1500 până la 3000 de lei pentru aceste persoane în prezent avem amenzi cuprinse între 3000 și 6000 de lei”.

Cetățenii care sunt martorii unor defrișări ilegale de arbori, sunt îndemnați să se adreseze la serviciul 112 sau linia verde a Inspectoratului pentru Protecția Mediului la numărul de telefon 022-22-69-51.

Articole similare

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week
SOCIAL
•3 min citit

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week

Un nou instrument de finanțare pentru startup-urile și proiectele tehnologice din Republica Moldova a fost lansat în cadrul Moldova Business Week 2026. Este vorba Moldova Innovation Fund un buget inițial de peste 1 milion de euro, operat de Moldova Innovation Technology Park. CLAUDIU NĂSUI, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării: „Lansăm Moldova Innovation Fund, cu patru […]

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei
SOCIAL
•3 min citit

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei

Explozia recentă a unei drone, în apropierea drumului Brănești-Ivancea a afectat și Parcul Național Orhei. Potrivit administrației parcului, resturile aparatului de zbor au lăsat în urmă cratere și arbori carbonizați în aria protejată. Pe pagina de facebook a parcului au fost publicate fotografii, în care se văd pagubele. Pozele au fost făcute de angajații rezervației, […]

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești
SOCIAL
•3 min citit

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești

36 de persoane s-au îmbolnăvit după un eveniment privat organizat în raionul Florești. Printre cei afectați sunt și opt copii, iar 12 persoane sunt spitalizate. În urma analizelor de laborator, la șase pacienți a fost depistată bacteria Salmonella Enteritidis. Ancheta epidemiologică continuă. OLESEA CROITOR, comunicator ANSP: „15 cazuri au fost identificate activ în rezultatul intervievării […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură