AGRO TV Moldova
Live
ECONOMIE

”Scumpirea banilor afectează doar creditele de consum ale populației”

•5 min citit•Redactor Sef
”Scumpirea banilor afectează doar creditele de consum ale populației”

Începând cu luna iulie 2021, Banca Națională a Moldovei a majorat deja de 7 ori rata de bază, un record absolut pentru Moldova. În mediu am avut o majorare a ratei de bază odată la 28 de zile. Recordul precedent a fost stabilit în 2014/15, când rata de bază a fost majorată de 8 ori în mediu odată la 33 de zile.

Majorarea ratei de bază a BNM a dus la scumpirea banilor pentru economie, însă contrar îngrijorării multora această scumpire este destul de targhetată. Astfel dacă analizăm datele oficiale, putem ușor observa că cel mai mult s-au scumpit creditele de consum, ori anume ele și au fost ținta BNM. Restul creditelor au înregistrat o creștere destul de slabă.

Creditele de consum mereu au fost mai scumpe decât creditele oferite pentru agenții economici, însă din 2017 ele pentru prima dată în istoria noastră au devenit mai ieftine, iar în 2021/III au atins cota minimă istorică de 4,6% anual, sau de 1,8 ori mai ieftine decât creditele oferite agenților economici. Majorarea ratei de bază a BNM a scumpit brusc creditele de consum, care în doar 4 luni s-au scumpit de 2,3 ori până la 10,6% anual. În același timp creditele oferite agenților economici au rămas aproape neschimbate la nivel de 8,1-8,4% anual. De fapt în 2021 sistemul nostru bancar a exagerat cu creditele de consum, fapt care va fi demonstrat mai jos, iar scopul de bază a BNM a fost tocmai de a tempera acest fenomen.

Același fenomen este observat dacă analizăm dobânzile la creditele de consum și cele ipotecare contractate de populație. În 2021, pentru prima dată în istoria creditării, creditele de consum au devenit mai ieftine decât creditele ipotecare. Diferența a ajuns să fie de aproape 1,5 ori. După intervenția BNM, creditele noi ipotecare au înregistrat o ușoară creștere, însă mult mai mică decât creditele de consum. Aici trebuie să menționăm că piața creditelor ipotecare de asemenea a înregistrat o creștere fără precedent în 2021, volumul creditelor noi a fost mult peste media din ultimii ani și această creștere moderată a dobânzii la creditele ipotecare putem să o tratăm mai degrabă ca un fenomen pozitiv decât negativ. Aici trebuie să menționăm că vorbim despre dobânda la creditele ipotecare noi, la cele contractate mai devreme dobânda până ce a rămas neschimbată.

Putem spune că în condițiile când BNM nu are instrumente diferențiate de majorare a ratei de bază pentru anumite tipuri de credite specifice, totuși efectele reale ale majorării ratei de bază s-au produs mai mult sau mai puțin în conformitate cu așteptările BNM: 1) creditele de consum s-au scumpit substanțial, fapt ce va duce la temperarea creditelor de consum, 2) creditele ipotecare au înregistrat o ușoară creștere, cea ce va calma puțin piața imobiliară, care în 2021 a înregistrat cea mai mare creștere a prețurilor din ultimii 14 ani, 3) creditele pentru mediul de afaceri cel puțin la etapa actuală nu au fost afectate de rata de bază aplicată de BNM.

Dacă analizăm media lunară a creditelor contractate de persoanele fizice devine clară decizia BNM de majorare a ratei de bază.

În 2021/III personale fizice au contractat credite noi în volum de 1,5 miliarde lei lunar, sau de două ori mai mult decât media din 2020. Majorarea ratei de bază a reîntors procesul de creditare a persoanelor fizice la nivelul de până la 2021. Cert este că gradul de îndatorare a persoanelor fizice în 2021 a înregistrat cel mai mare nivel de creștere din istoria noastră, iar politica BNM a fost să tempereze acest proces, fapt care se pare că a reușit.

Articole similare

Amenzile neachitate, vor fi înregistrate la FISC
ECONOMIE
•3 min citit

Amenzile neachitate, vor fi înregistrate la FISC

Din 1 octombrie 2026, toate amenzile contravenționale neachitate, indiferent de autoritatea care le-a aplicat, sunt înregistrate la FISC ca datorii față de stat. Până acum, persoana putea avea amenzi neachitate, însă acestea nu erau indicate în certificatul fiscal. Ministra Finanțelor, Victoria Belous, recomandă cetățenilor să verifice periodic dacă au amenzi și să le achite. VICTORIA […]

Benzina și motorina, mai scumpe
ECONOMIE
•2 min citit

Benzina și motorina, mai scumpe

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru data de 26-28 septembrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 34 de lei și 19 de bani, cu 12 bani mai mult. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 36 de lei și 81 […]

Curs valutar: 24 – 27 septembrie 2026
ECONOMIE
•2 min citit

Curs valutar: 24 – 27 septembrie 2026

Banca Națională a Moldovei a publicat cotațiile oficiale ale monedelor pentru perioada 24 – 27 septembrie 2026. Astfel, euro va fi cotat cu 20 lei și 20 de bani, cu 4 ban mai mult. Dolarul american 17 lei și 77 de bani, cu 11 bani mai mult. Hrivna ucraineană va fi de 39 de bani, […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură