AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Satele mici din Moldova vor avea acces mai ușor la certificatele de urbanism

•3 min citit•Redactor Sef

Începând cu 30 ianuarie 2025, procedura de eliberare a certificatelor de urbanism va fi simplificată pentru satele din Moldova cu o populație sub 3 mii de locuitori. Potrivit unui regulament aprobat de Guvern și publicat recent în Monitorul Oficial, noua măsură vizează facilitarea accesului la documentația necesară pentru construcții în comunitățile mici, unde lipsa documentației de urbanism face dificilă dezvoltarea infrastructurii.

Potrivit monitorului oficial, regulamentul prevede proceduri simplificate pentru eliberarea certificatului de urbanism informativ și a certificatului de urbanism pentru proiectare, bazate pe o schemă de urbanism rural. Această schemă va ghida organizarea construcțiilor și planificarea lucrărilor în localitățile mici, acolo unde nu există un plan urbanistic complet.

Investitorii care doresc să construiască în satele mici vor putea solicita eliberarea schemei de urbanism rural, iar autoritățile locale sunt obligate să confirme în termen de 15 zile existența oricăror restricții. Dacă nu există interdicții, schema poate fi realizată de un proiectant certificat, aprobată ulterior de consiliul local și utilizată ca bază legală pentru avizul de construcție.

Prin acest act normativ, autoritățile locale și cetățenii din satele mici vor avea mai multe oportunități de a îmbunătăți infrastructura și de a atrage investiții, reducând timpul și complexitatea procesului de obținere a documentației necesare pentru noi construcții.

Articole similare

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week
SOCIAL
•3 min citit

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week

Un nou instrument de finanțare pentru startup-urile și proiectele tehnologice din Republica Moldova a fost lansat în cadrul Moldova Business Week 2026. Este vorba Moldova Innovation Fund un buget inițial de peste 1 milion de euro, operat de Moldova Innovation Technology Park. CLAUDIU NĂSUI, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării: „Lansăm Moldova Innovation Fund, cu patru […]

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei
SOCIAL
•3 min citit

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei

Explozia recentă a unei drone, în apropierea drumului Brănești-Ivancea a afectat și Parcul Național Orhei. Potrivit administrației parcului, resturile aparatului de zbor au lăsat în urmă cratere și arbori carbonizați în aria protejată. Pe pagina de facebook a parcului au fost publicate fotografii, în care se văd pagubele. Pozele au fost făcute de angajații rezervației, […]

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești
SOCIAL
•3 min citit

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești

36 de persoane s-au îmbolnăvit după un eveniment privat organizat în raionul Florești. Printre cei afectați sunt și opt copii, iar 12 persoane sunt spitalizate. În urma analizelor de laborator, la șase pacienți a fost depistată bacteria Salmonella Enteritidis. Ancheta epidemiologică continuă. OLESEA CROITOR, comunicator ANSP: „15 cazuri au fost identificate activ în rezultatul intervievării […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură