AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Șase persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon

•3 min citit•Victor Solonari

Șase persoane din raionul Căușeni s-au intoxicat cu monoxid de carbon.

Incidentul a avut loc la 9 decembrie, în satul Chircăiești.

Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Liliana Pușcașu, victimele sunt două femei de 38 și 66 de ani, un bărbat de 37 de ani, dar și 3 copii cu vârstele cuprinse între 3 și 13 ani.

În urma cercetărilor de la fața locului, s-a stabilit că oamenii s-ar fi intoxicat cu gazul emanat în locuință de la cazan și coșul de fum care nu era izolat ermetic.

Femeia de 66 de ani a fost internată la terapie intensivă în spitalul raional, iar celelalte persoane au primit îngrijiri, fără a fi necesară spitalizarea.

În acest context, oamenii legii atenționează populația să acorde maximă prudență atunci când folosesc sursele de încălzire.

„Specialiștii recomandă ca reșourile electrice să fie îndepărtate de lucrurile și obiectele din casă, iar poziționarea surselor de încălzit să nu fie în apropierea paturilor. Aflarea persoanelor în etate, dar și a copiilor în apropierea sobelor și a reșourilor electrice poate fi periculoasă. Căldura emanată de sursele de încălzire poate supraîncălzi obiectele din jur și hainele oamenilor aflați în apropiere de acestea.”

a menționat LILIANA PUȘCAȘU- ofițer de presă, IGSU.

Pompierii mai recomandă oamenilor să aerisească bine încăperile și să se asigure că nu sunt defecte coșurile de fum.

În cazul situațiilor de risc apelați de urgență Serviciul 112.

Articole similare

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week
SOCIAL
•3 min citit

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week

Un nou instrument de finanțare pentru startup-urile și proiectele tehnologice din Republica Moldova a fost lansat în cadrul Moldova Business Week 2026. Este vorba Moldova Innovation Fund un buget inițial de peste 1 milion de euro, operat de Moldova Innovation Technology Park. CLAUDIU NĂSUI, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării: „Lansăm Moldova Innovation Fund, cu patru […]

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei
SOCIAL
•3 min citit

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei

Explozia recentă a unei drone, în apropierea drumului Brănești-Ivancea a afectat și Parcul Național Orhei. Potrivit administrației parcului, resturile aparatului de zbor au lăsat în urmă cratere și arbori carbonizați în aria protejată. Pe pagina de facebook a parcului au fost publicate fotografii, în care se văd pagubele. Pozele au fost făcute de angajații rezervației, […]

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești
SOCIAL
•3 min citit

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești

36 de persoane s-au îmbolnăvit după un eveniment privat organizat în raionul Florești. Printre cei afectați sunt și opt copii, iar 12 persoane sunt spitalizate. În urma analizelor de laborator, la șase pacienți a fost depistată bacteria Salmonella Enteritidis. Ancheta epidemiologică continuă. OLESEA CROITOR, comunicator ANSP: „15 cazuri au fost identificate activ în rezultatul intervievării […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură