AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Rezultatele obținute privind utilizarea sistemului informațional ”BeeProtect”

•6 min citit•Redactor Sef
Rezultatele obținute privind utilizarea sistemului informațional ”BeeProtect”

Asociația Națională a Apicultorilor din Republica Moldova (ANARM), Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, cu suportul Proiectului de Competitivitate și Reziliență Rurală a organizat, pe 29 septembrie, o masă rotundă în cadrul căreia au fost prezentate rezultatele obținute privind utilizarea sistemului informațional BeeProtect și gradul de adoptare a acestuia.

În deschiderea evenimentului, John Riordan, Directorul adjunct al Misiunii USAID Moldova, a menționat că albinele, dar și alți polenizatori, se află într-un declin global. În SUA se depun eforturi pentru a adopta legi ce ar ajuta la protejarea polenizatorilor de la efectele dăunătoare a pesticidelor.

JOHN RIORDAN, directorul adjunct al Misiunii USAID

în Moldova

:

„Eficiența acestor eforturi depinde de modul în care părțile interesate din acest sector colaborează și comunică între ele. Mă bucur foarte mult că, Republica Moldova, țară bine cunoscută pentru tradițiile sale de a face agricultură, a devenit un model pentru acest tip de colaborare și a reușit să reunească agricultorii și apicultorii pentru a prioritiza protecția albinelor, prin utilizarea unui instrument modern - BeeProtect. Grație eforturilor depuse de ANSA, ANARM, MAIA, cu suportul USAID, peste 160 de inspectori ANSA și 650 de apicultori și agricultori au fost instruiți cum să utilizeze BeeProtect. Totuși, este imperativ să menținem acest proces și să promovăm adoptarea instrumentului BeeProtect, astfel ca să fie utilizat la potențialul deplin. Încurajez toți apicultorii și agricultorii să profite de acest instrument și să-l încorporeze în rutina zilnică. De asemenea, încurajez toate părțile interesate să aibă un rol important în promovarea utilizării BeeProtect. USAID va continua să investească în asemenea inovații ca BeeProtect, care contribuie la transformarea zonelor rurale ale Moldovei în motoare de creștere economică”.

Prezent la eveniment, Iurie Scripnic, Secretar de stat al MAIA, a mulțumit tuturor celor implicați în elaborarea aplicației BeeProtect și a dat asigurări că instituția pe care o reprezintă va promova acest instrument.

IURIE SCRIPNIC, secretar de stat al MAIA:

„Cu suportul USAID am reușit să dezvoltăm un sistem informațional pentru agricultori, apicultori - BeeProtect, care ne ajută să avansăm în cultura producerii mierii. Desigur că există anumite dificultăți, dar avem și succese, care depind de fiecare dintre cei care practică agricultura zi de zi”.

În context, Roman Palanciuc, Manager Dezvoltare Capacități Asociații și Digitalizare, PCRR/USAID, a remarcat că albinele polenizează 80% din toate plantele cu flori, inclusiv peste 130 de tipuri de fructe și legume.

ROMAN PALANCIUC,

Manager Dezvoltare Capacități Asociații și Digitalizare, PCRR/USAID:

„Polenizarea culturii mărului produce cea mai mare valoare economică, reprezentând în medie 24% din valoarea totală a polenizării tuturor culturilor. Studii efectuate concomitent în Australia, China, UE, SUA și Canada arată că în ultimii 50 de ani diversitatea diferitor specii de albine s-a redus cu 80%. Principala cauză se consideră trecerea la agricultura intensivă de după cel de-al 2-lea război mondial, cu aplicarea necontrolată a pesticidelor (erbicide, fungicide, insecticide). Alte cauze sunt: schimbarea climei, deteriorarea habitatelor de către om, poluarea mediului, factorii patogeni, specii invazive străine, management apicol defectuos”.

Ion Maxim, președintele Asociației Naționale a Apicultorilor din Moldova, a atenționat asupra faptului că, pentru elaborarea acestui sistem a fost nevoie de mai mulți ani. Ideea a apărut în anul 2018, după care au urmat mai multe activități care au făcut posibilă elaborarea aplicației.

ION MAXIM,

președintele Asociației Naționale a Apicultorilor din Moldova:

„În urma campaniilor de informare și promovare, desfășurate pe parcursul perioadei aprilie - august 2023, au fost formulate câteva concluzii, dar cea mai importantă este că promovarea aduce rezultate. Ne propunem ca în anul 2024, campania de instruire și promovare să fie extinsă, astfel ca această informație să ajungă ajungă la un număr cât mai mare de agricultori și apicultori, iar cazurile de intoxicație la albine să fie redus maxim. Considerăm că este necesară repetarea anuală a campaniilor de informare, pentru ca utilizatorii sistemului să fie conștienți și să anunțe despre utilizarea produselor de uz fitosanitar. Propunem ca inspectorii teritoriali ANSA să informeze activ atât agricultorii, cât și apicultorii despre obligația de a se înregistra în aplicația BeeProtect”.

Î

ncepând cu 1 ianuarie 2023, înregistrarea și furnizarea datelor în aplicația ”BeeProtect” este obligatorie atât pentru apicultori, cât și pentru fermieri.

Articole similare

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week
SOCIAL
•3 min citit

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week

Un nou instrument de finanțare pentru startup-urile și proiectele tehnologice din Republica Moldova a fost lansat în cadrul Moldova Business Week 2026. Este vorba Moldova Innovation Fund un buget inițial de peste 1 milion de euro, operat de Moldova Innovation Technology Park. CLAUDIU NĂSUI, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării: „Lansăm Moldova Innovation Fund, cu patru […]

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei
SOCIAL
•3 min citit

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei

Explozia recentă a unei drone, în apropierea drumului Brănești-Ivancea a afectat și Parcul Național Orhei. Potrivit administrației parcului, resturile aparatului de zbor au lăsat în urmă cratere și arbori carbonizați în aria protejată. Pe pagina de facebook a parcului au fost publicate fotografii, în care se văd pagubele. Pozele au fost făcute de angajații rezervației, […]

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești
SOCIAL
•3 min citit

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești

36 de persoane s-au îmbolnăvit după un eveniment privat organizat în raionul Florești. Printre cei afectați sunt și opt copii, iar 12 persoane sunt spitalizate. În urma analizelor de laborator, la șase pacienți a fost depistată bacteria Salmonella Enteritidis. Ancheta epidemiologică continuă. OLESEA CROITOR, comunicator ANSP: „15 cazuri au fost identificate activ în rezultatul intervievării […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură