Sesiunea Ministerială a Comitetului de Miniștri a Consiliul Europei va avea loc la Chișinău pe 14 și 15 mai, marcând astfel încheierea celui de-al doilea mandat al Președinției Republicii Moldova, a anunțat șeful diplomației de la Chișinău Mihai Popșoi.
MIHAI POPȘOI, ministrul afacerilor externe:
„În cadrul reuniunii, ne vom concentra asupra priorităților pe care ni le-am asumat la preluarea mandatului: sprijinul pentru Ucraina, combaterea dezinformării și a ingerințelor străine, consolidarea securității și întărirea rezilienței democratice a țării noastre. Consiliul Europei este una dintre cele mai importante platforme europene de apărare a democrației, a statului de drept și a drepturilor fundamentale. A fost o onoare și o mare responsabilitate pentru țara noastră de a conduce, pe parcursul a șase luni, această organizație.”
La Chișinău sesiune vor participa peste 50 de delegații. La finalul reuniunii, președinția Comitetului de Miniștri a Consiliul Europei va fi transmisă Principatului Monaco. Republica Moldova a condus instituția pentru a doua oară, prima dată fiind acum 23 de ani.