AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Republica Moldova începe evaluarea pentru aderarea la UE în sectorul agroalimentar

•3 min citit•Redactor Sef
Republica Moldova începe evaluarea pentru aderarea la UE în sectorul agroalimentar

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a lansat astăzi, la Bruxelles, sesiunile de screening în colaborare cu Comisia Europeană, pentru evaluarea gradului de pregătire a Republicii Moldova în vederea aderării la Uniunea Europeană. Aceste sesiuni vizează domeniile agricultură, dezvoltare rurală, siguranță alimentară, pescuit și acvacultură. Procesul începe cu Capitolul 13 – Pescuit și acvacultură, un domeniu strategic pentru gestionarea durabilă a resurselor acvatice și dezvoltarea economică a comunităților rurale dependente de acest sector.

În cadrul procesului de armonizare cu acquis-ul comunitar, MAIA va trebui să revizuiască și să transpună aproximativ 20 de acte legislative ale UE. Printre prioritățile imediate se numără finalizarea Programului național de acvacultură și instituirea unui sistem eficient de control al importurilor de produse pescărești, pentru a combate pescuitul ilegal, neraportat și nereglementat. Aceste măsuri sunt esențiale pentru creșterea siguranței alimentare și alinierea la standardele europene.

Ina Butucel, secretar general de stat adjunct al MAIA, a declarat că demararea sesiunilor de screening semnalează trecerea la o nouă etapă de dialog aprofundat cu instituțiile europene. Aceste sesiuni sunt fundamentale pentru elaborarea poziției oficiale a Republicii Moldova în cadrul negocierilor de aderare, cu implicarea asociațiilor de profil. Scopul este definirea unei poziții naționale consolidate și negocierea condițiilor de aderare, inclusiv a perioadelor de tranziție pentru sectoarele sensibile din domeniul agro-industrial.

Articole similare

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari
AGRICULTURĂ
•5 min citit

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari

În acest an din cauza costurilor logistice, nivelului de apă scăzut în Dunăre și războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu. Declarația a fost făcută pentru AGRO TV Moldova de directorul executiv al Asociației „Agrocereale” Iurie Rija, în timpul evenimentului Moldova Logistic Forum 2026. Exportatorilor […]

Producătorii de zahăr cer reexaminarea majorării TVA
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Producătorii de zahăr cer reexaminarea majorării TVA

Producătorii de zahăr autohtoni susțin că ar putea pierde industria în urma noilor poveri fiscale, și importurilor nereglementate din Belarus. Aceștia cer autorităților reexaminare deciziei majorării TVA. Zahărul de pe rafturile din Republica Moldova ar putea să ajungă să coste cu 11% mai mult decât prețul actual, dacă Parlamentul va aproba majorarea TVA. Uniunea Producătorilor […]

Horticultorii au început batozarea cătinei
AGRICULTURĂ
•4 min citit

Horticultorii au început batozarea cătinei

După ce ramurile încărcate cu fructe sunt tăiate din arbust folosind foarfece speciale, crenguțele sunt introduse în tuneluri de congelare rapidă la temperaturi cuprinse între -35°C, iar după aceasta începe batozarea cătinei. Iurie Toma, este un horticultor din satul Buzduganii de Jos, raionul Ungheni. Acesta cultivă cătină pe 4 […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură