AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Recomandări pe timp de ploi cu descărcări electrice

•3 min citit•Redactor Sef

În timpul ploilor și descărcări electrice, însoțite de furtună, există posibilitatea să fim surprinşi afară. Este bine să ştim ce măsuri de precauţie trebuie luate pentru a evita incidentele neplăcute.

De vă aflați pe un câmp deschis, nu să stați în picioare, mai ales cu umbrela deschisă. Adăpostiți-vă cât mai repede în cea mai apropiată clădire.

Nu se recomandă să vă protejați sub copaci.

De asemenea, nu intrați în apă, întrucât aceasta este conducătoare de electricitate.

Stați departe de animale sau de grupuri de oameni: fulgerul care i-a lovit se va transmite imediat celor din apropiere. Respectați o distanța de minimum trei metri.

Dacă vă prinde o furtună în mașină, sunteți protejați doar de ploaie, nu și de trăsnet. Indicat ar fi să intrați în parcare, să fixați un fir metalic de partea nevopsita a caroseriei vehiculului și să înfigeți capătul opus adânc în pământul ud.

Aflându-vă acasă, deconectați televizorul și calculatorul, nu folosiți telefonul fix și mobil.

Ocoliți firele electrice căzute accidental la pământ și care atârnă de pe piloni sau copaci.

Marcați-le și restricționați accesul în zona de risc până la sosirea specialiștilor.

Nu interveniți în instalațiile electrice! Aceste acțiuni vă pot pune viața în pericol Învățați copiii să respecte regulile de securitate!

Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează pentru aceste zile ploi pe arii extinse.

Articole similare

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week
SOCIAL
•3 min citit

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week

Un nou instrument de finanțare pentru startup-urile și proiectele tehnologice din Republica Moldova a fost lansat în cadrul Moldova Business Week 2026. Este vorba Moldova Innovation Fund un buget inițial de peste 1 milion de euro, operat de Moldova Innovation Technology Park. CLAUDIU NĂSUI, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării: „Lansăm Moldova Innovation Fund, cu patru […]

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei
SOCIAL
•3 min citit

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei

Explozia recentă a unei drone, în apropierea drumului Brănești-Ivancea a afectat și Parcul Național Orhei. Potrivit administrației parcului, resturile aparatului de zbor au lăsat în urmă cratere și arbori carbonizați în aria protejată. Pe pagina de facebook a parcului au fost publicate fotografii, în care se văd pagubele. Pozele au fost făcute de angajații rezervației, […]

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești
SOCIAL
•3 min citit

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești

36 de persoane s-au îmbolnăvit după un eveniment privat organizat în raionul Florești. Printre cei afectați sunt și opt copii, iar 12 persoane sunt spitalizate. În urma analizelor de laborator, la șase pacienți a fost depistată bacteria Salmonella Enteritidis. Ancheta epidemiologică continuă. OLESEA CROITOR, comunicator ANSP: „15 cazuri au fost identificate activ în rezultatul intervievării […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură