AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Proteste: revindicările fermierilor, aceleași la nord și la sud

•5 min citit•Redactor Sef

Pe data de 20 septembrie, agricultorii din aproximativ 20 de raioane au ieșit la protest cu tehnica agricolă. Între timp ce echipa AGRO TV a mediatizat protestele din Sudul țării, colegii de la

NordNews

au mers la Nord. Deși agricultorii sunt din diferite regiuni, revendicările sunt aceleași. Fermierii cer prețuri mai mici la carburanți și instituirea stării de urgență în agricultură. Aceștia spun că au investit milioane de lei în domeniu, dar cheltuielile mari și recolta scăzută i-au adus în prag de faliment.

Eugen Gogu, administrator gospodărie agricolă, r. Sîngerei:

„La recolta pe care am avut-o, prețurile care sunt, imputurile cu valorile lor exorbitante, ne duc sigur spre faliment.”

„Pierderile sunt mari, porumb nu avem deloc, grâu am strâns doar o tonă la hectar. Floarea-soarelui acum este recoltată, dar va fi tot până la o tonă. Am investit 2,3 milioane de lei de toamna trecută și până acum. Nu știu dacă îmi voi recupera investițiile”

, a spus un fermier.

Revendicările protestatarilor rămân aceleași: amânarea plăților scadente față de creditori fără calcularea penalităților, acordarea facilităților fiscale și adresarea către partenerii externi pentru identificarea banilor în scopul achitării compensațiilor fermierilor afectați.

Nicolae Vrednic, fermier, s. Cubolta, r. Sîngerei:

„

Avem multe credite mari. Am 100 de hectare, iar pierderile sunt de cel puțin 500 de mii de lei.”

„Producția noastră e ieftină, dar restul e scump. Noi muncim pentru bănuți. Motorina este scumpă, piesele la fel”

, a spus un alt agricultor.

Alexandru Lisnic, tractorist:

„Motorina s-a scumpit, piesele de schimb s-au scumpit și nu avem cu ce lucra. Floarea-sorelui stă în câmp, nu avem cu ce să arăm. Nu avem motorină. Ce să facem?”

Protestul organizat de Forța Fermierilor a ajuns în 15 regiuni din țară. Potrivit asociației, seceta severă din acest an a compromis în proporție de 80-90% recolta de porumb și în proporție de 60-70% recolta de floarea-soarelui și sfeclă de zahăr.

Iar fără ajutor din partea statului fermierii mici și mijlocii riscă să falimenteze.

Președintele Raionului Sîngerei a venit să asculte păsul protestatarilor. Grigore Corcodel crede că o soluție pentru fermieri este instituirea stării de urgență în agricultură.

Grigore Corcodel, președinte, r. Sîngerei:

„Odată cu introducerea stării de urgență în agricultură, omul pleacă la banca de unde a împrumutat bani, pleacă la agentul economic de unde a luat îngrășăminte, semințe, prezintă ceritificatul și i se amână plățile care urmează să le achite în această toamnă. Agricultorii vor să achite, dar nu au de unde.”

Și fermierii din raionul Briceni au iești la protest. Aceștia au scris că au nevoie de ajutor și că statul nu poate fi indiferent de problemele lor.

Pentru anul 2022, statul a alocat 1,7 miliarde de lei pentru subvenționarea fermierilor. Însă, jumătate din acești bani vor fi folosiți pentru stingerea datoriilor din anul 2021.

Articole similare

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari
AGRICULTURĂ
•5 min citit

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari în acest an din cauza costurilor logistice, nivelului de apă scăzut în Dunăre și războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu. Declarația a fost făcută pentru AGRO TV Moldova de directorul executiv al Asociației „Agrocereale” Iurie Rija, în timpul evenimentului Moldova Logistic Forum 2026. Exportatorilor […]

Producătorii de zahăr cer reexaminarea majorării TVA
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Producătorii de zahăr cer reexaminarea majorării TVA

Producătorii de zahăr autohtoni susțin că ar putea pierde industria în urma noilor poveri fiscale, și importurilor nereglementate din Belarus. Aceștia cer autorităților reexaminare deciziei majorării TVA. Zahărul de pe rafturile din Republica Moldova ar putea să ajungă să coste cu 11% mai mult decât prețul actual, dacă Parlamentul va aproba majorarea TVA. Uniunea Producătorilor […]

Horticultorii au început batozarea cătinei
AGRICULTURĂ
•4 min citit

Horticultorii au început batozarea cătinei

Horticultorii au început batozarea cătinei. După ce ramurile încărcate cu fructe sunt tăiate din arbust folosind foarfece speciale, crenguțele sunt introduse în tuneluri de congelare rapidă la temperaturi cuprinse între -35°C, iar după aceasta începe batozarea cătinei. Iurie Toma, este un horticultor din satul Buzduganii de Jos, raionul Ungheni. Acesta cultivă cătină pe 4 […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură