AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Protestatarii cu tractoare nu cred în promisiuni goale

•5 min citit•Redactor Sef

După două luni de la protestele masive ale agricultorilor, aceștia au ieșit din nou în stradă pentru a cere achitarea despăgubirilor.

În acest sens, ministrul Agriculturii Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju i-a invitat la masa de discuții pe manifestanți, anunțându-i că guvernul nu dispune de suficienți bani pentru compensarea cheltuielilor din acest an.

„Principalele solicitări din partea lor este compensarea pentru grupa a doua în mare parte pentru porumb și floarea-soarelui. Mijloace financiare care suntem în identificarea acestora, sunt negocieri duse și cu partenerii externi. Vorbim despre ajutorul din partea Federației Ruse, vorbim și despre creditul din partea Federației Ruse, Fondul Monetar Internațional, programul de țară de care am discutat. Sunt mijloace financiare care vin să susțină bugetar țara în aceste momente.”

a declarat Ion Perju, ministrul agriculturii.

Totuși, agricultorii insistă că ar vrea să se întâlnească într-un format lărgit, deoarece aceste promisiuni nu i-a mulțumit.

„Spuneți-mi vă rog, ideea pe care v-am transmis-o și ieri, l-am rugat pe domnul Șarban să vă transmit că noi astăzi avem dorința de a ne întâlni într-un format mai larg. Grupul parlamentar în frunte cu Ciubuc, Banca Națională, Ministerul Finanțelor și dumneavoastră, ca să putem vedea cine este vinovatul în ceea că nu se soluționează problema. Grupul parlamentar este format de 3 luni în urmă și până astăzi nu am văzut nici o soluție.”

a menționat un agricultor.

Potrivit fermierilor, ar fi nevoie de circa un miliard de lei recompensă pentru cea de a doua grupă de culturi.

„Nu putem vorbi acum de o sumă concretă, întâi să vedem ce sume putem constata și după care venim cu o sumă concretă pentru agricultori. Agricultura întotdeauna are nevoie de investiții foarte mari, dar nu vorbim despre acest an, pentru că ei solicit anumite sume din punctual lor de vedere, iar acum se fac calculele de cât ar avea ei nevoie.” a declarat Ion Perju, ministrul agriculturii.

„Pierderile pe care le am anul acesta sunt în jur de 10 milioane de lei, dacă înainte aveam o realizare de 11 milioane atunci, anul acesta nu ajung nici la 2 milioane în realizare. Este o pierdere enormă și este o problemă foarte gravă și nu ne putem onora datoriile față de furnizori, bănci, este greu.”

a spus Mihai Gribincea, agricultor din raionul Hâncești.

O altă problemă pusă în discuție la întrevederea cu ministrul a fost întoarcerea TVA-ului și a garanțiilor bancare pentru reeșalonarea creditelor.

„Acest proiect, care merge la Ministerul Finanțelor cu TVA, ei propun ca să se mărească TVA-ul la 12 % pentru producătorii agricoli să îl egaleze pe ramură, de aici vă dați seama că câștigă furnizorii de imput-uri, câștigă exportatorii de cereale și iarăși în pagubă sunt agricultorii mici și mijlocii. Nu știu de ce se duce așa politică, tot timpul bat în noi. ”

a povestit Andrei Dînga, agricultor din raionul Ștefan Vodă.

Ion Perju a menționat că în cel mai scurt timp urmează să le propună soluții concrete.

Recent, mai mulți agricultori din peste zece raioane și-au scos tehnica agricolă în stradă. Ei au cerut autorităților să-i despăgubească, așa cum le-a fost promis încă acum două luni, după protestele din vară.

Articole similare

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari
AGRICULTURĂ
•5 min citit

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari

În acest an din cauza costurilor logistice, nivelului de apă scăzut în Dunăre și războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu. Declarația a fost făcută pentru AGRO TV Moldova de directorul executiv al Asociației „Agrocereale” Iurie Rija, în timpul evenimentului Moldova Logistic Forum 2026. Exportatorilor […]

Producătorii de zahăr cer reexaminarea majorării TVA
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Producătorii de zahăr cer reexaminarea majorării TVA

Producătorii de zahăr autohtoni susțin că ar putea pierde industria în urma noilor poveri fiscale, și importurilor nereglementate din Belarus. Aceștia cer autorităților reexaminare deciziei majorării TVA. Zahărul de pe rafturile din Republica Moldova ar putea să ajungă să coste cu 11% mai mult decât prețul actual, dacă Parlamentul va aproba majorarea TVA. Uniunea Producătorilor […]

Horticultorii au început batozarea cătinei
AGRICULTURĂ
•4 min citit

Horticultorii au început batozarea cătinei

După ce ramurile încărcate cu fructe sunt tăiate din arbust folosind foarfece speciale, crenguțele sunt introduse în tuneluri de congelare rapidă la temperaturi cuprinse între -35°C, iar după aceasta începe batozarea cătinei. Iurie Toma, este un horticultor din satul Buzduganii de Jos, raionul Ungheni. Acesta cultivă cătină pe 4 […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură