AGRO TV Moldova
Live
ECONOMIE

Programul național de dezvoltare a apiculturii, aprobat

•4 min citit•Redactor Sef

Programul național de dezvoltare a apiculturii pentru anii 2021-2025 și Planul de acțiuni privind implementarea acestuia pentru 2021-2022 au fost aprobate.

Sunt prevăzute următoarele măsuri:

Sporirea patrimoniului apicol și creșterea productivității stupinelor. În următorii 5 ani numărul familiilor de albine să fie dublat, până la 300 mii de familii;

Îmbunătățirea fondului genetic apicol autohton și a stării de sănătate a familiilor de albine, asigurând 50 la sută din cererea anuală cu material genetic autohton până în 2025;

Diversificarea producției apicole și consolidarea capacităților de procesare a acesteia cu valoare adăugată prin cooperare și creare de clustere. Până în 2025 circa 80% din volumul anual al producției apicole globale să fie produse apicole cu valoare adăugată (miere monofloră, ceară, polen, lăptișor de matcă, propolis, produse terapeutice ș.a.);

Promovarea culturii consumului mierii și stimularea comercializării locale și a exportului de miere, triplând consumul de miere pe cap de locuitor și menținând rata de 90% din producție la export până în anul 2025;

Stimularea practicării apiculturii industriale prin consolidarea capacităților apicultorilor și creșterii numărului specialiștilor tineri în sector. Cel puțin 15% dintre apicultori să dețină minimum 150 de familii și să fie dublat numărul specialiștilor pregătiți anual în sector până în 2025.

Conform estimărilor Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite, volumul de miere ajunge în Moldova la peste 4,4 milioane de dolari anual și este pe locul 54 în lume. Calculele au fost făcute în baza mediei pentru perioada 2009-2013.

Datele oficiale arată că pe parcursul a nouă ani, producerea mierii a fost în creștere, cu mici fluctuații, înregistrând valori de la 2,8 la 5,7 mii de tone pe an.

În producția agricolă totală, cota a atins în 2016 cifra de 0,5 la sută.

Articole similare

Amenzile neachitate, vor fi înregistrate la FISC
ECONOMIE
•3 min citit

Amenzile neachitate, vor fi înregistrate la FISC

Din 1 octombrie 2026, toate amenzile contravenționale neachitate, indiferent de autoritatea care le-a aplicat, sunt înregistrate la FISC ca datorii față de stat. Până acum, persoana putea avea amenzi neachitate, însă acestea nu erau indicate în certificatul fiscal. Ministra Finanțelor, Victoria Belous, recomandă cetățenilor să verifice periodic dacă au amenzi și să le achite. VICTORIA […]

Benzina și motorina, mai scumpe
ECONOMIE
•2 min citit

Benzina și motorina, mai scumpe

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru data de 26-28 septembrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 34 de lei și 19 de bani, cu 12 bani mai mult. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 36 de lei și 81 […]

Curs valutar: 24 – 27 septembrie 2026
ECONOMIE
•2 min citit

Curs valutar: 24 – 27 septembrie 2026

Banca Națională a Moldovei a publicat cotațiile oficiale ale monedelor pentru perioada 24 – 27 septembrie 2026. Astfel, euro va fi cotat cu 20 lei și 20 de bani, cu 4 ban mai mult. Dolarul american 17 lei și 77 de bani, cu 11 bani mai mult. Hrivna ucraineană va fi de 39 de bani, […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură