AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Procedura de finanțare a Grupurilor de Acțiune Locală în cadrul Programului LEADER, lansată

•3 min citit•Redactor Sef
Procedura de finanțare a Grupurilor de Acțiune Locală în cadrul Programului LEADER, lansată

Agenția de Intervenții și Plăți pentru Agricultură a început, din 20 mai, procedura de finanțare a Grupurilor de Acțiune Locală, în cadrul Programului LEADER. Anunțul a fost făcut de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare.

Potrivit instituției, în cadrul celui de-al II-lea apel, desfășurat în perioada 15 ianuarie – 23 februarie 2024, au fost depuse 51 de cereri pentru selectarea grupurilor de acțiune locală și aprobarea strategiilor de dezvoltare locală pentru finanțare din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural.

Astfel, din cele 51 de grupuri de acțiune locală aprobate, 31 vor beneficia de finanțare imediată, cu o valoare totală de aproximativ 160 milioane lei pentru perioada 2024-2025, respectiv aproximativ 80 milioane lei pentru fiecare an calendaristic. Celelalte 20 de GAL-uri vor fi finanțate pe măsură ce vor fi identificate resurse adiționale și va fi suplinit bugetul Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural.

Articole similare

Ministrul Agriculturii: Vinul din soiurile Issabela și Lidia nu poate fi produs industrial pentru piața UE
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Ministrul Agriculturii: Vinul din soiurile Issabela și Lidia nu poate fi produs industrial pentru piața UE

Soiurile de struguri „Isabella ” și „Lidia” pot fi cultivate în continuare în Republica Moldova, însă vinul produs din acestea nu poate fi fabricat în cantități industriale pentru export pe piața Uniunii Europene. Declarația a fost făcută de ministrul Agriculturii, Eugeniu Osmochescu, după ședința de guvern. EUGEN OSMOCHESCU, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare: ,,Noi putem în […]

14 companii din Moldova își promovează fructele la Fruit Attraction 2026, la Madrid
AGRICULTURĂ
•4 min citit

14 companii din Moldova își promovează fructele la Fruit Attraction 2026, la Madrid

Fructele moldovenești sunt promovate la una dintre cele mai importante expoziții internaționale dedicate sectorului horticol. 14 companii din Republica Moldova participă, în perioada 6–8 octombrie, la Fruit Attraction 2026, desfășurată la Madrid, Spania. La standul național „Moldova – taste makes the difference”, producătorii își prezintă oferta și discută cu importatori și cumpărători internaționali. Printre produsele […]

Două sisteme de irigare vor fi modernizate
AGRICULTURĂ
•4 min citit

Două sisteme de irigare vor fi modernizate

Două sisteme centralizate de irigare din Republica Moldova vor fi reabilitate și modernizate, printr-un proiect în valoare de aproximativ 130 de milioane de euro. Semnarea Acordului de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru realizarea proiectului a fost aprobată de Guvern. Astfel, aproape 7000 de hectare de terenuri agricole vor avea […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură