AGRO TV Moldova
Live
EXTERNE

Prețul mediu al produselor agricole în ansamblu a crescut cu 2 %, în Uniunea Europeană

•3 min citit•Redactor Sef

În 2023, prețul mediu al produselor agricole în ansamblu a crescut în Uniunea Europeană cu 2%, comparativ cu anul precedent, în timp ce prețul mediu al bunurilor și serviciilor consumate în prezent în agricultură a scăzut cu 5 la sută, arată datele Oficiului European de Statistică, Eurostat.

Creșterea modestă a prețurilor la produsele agricole în ansamblu reflectă contrastele dintre produsele individuale. În timp ce s-au înregistrat creșteri semnificative de preț la uleiul de măsline, cartofi și ouă, o scădere substanțială de 26% a fost raportată la cereale.

Seceta extinsă din 2023 a afectat nivelul producției agricole, inclusiv la cartofi, ceea ce a influențat prețurile în 24 de state membre ale Uniunii Europene, astfel, înregistrându-se o majorare.

Cel mai rapid ritm de creștere a prețurilor a fost în Germania, Slovacia și Croația cu aproximativ 50 la sută. În România, aceasta a constituit peste 20%. Scăderi au fost înregistrate în Belgia - cu 18%, Cipru - cu 14 la sută și Austria 4%.

Scăderea producției, dar și prețurile mici sunt doar câteva dintre motivele invocate de fermierii din țările blocului comunitar care au ieșit în stradă în ultima perioadă. Nemulțumirea față de impactul măsurilor de mediu și al costurilor ridicate a scos oamenii în stradă în Belgia, Spania sau Franța. Valul a ajuns în Polonia și în alte țări est-europene, unde agricultorii au protestat împotriva importului de cereale ieftine din Ucraina. În România, aceștia au contestat atât accizele pentru carburanți, cât și taxele considerate ca fiind exagerate pentru folosirea mașinilor agricole.

Articole similare

Rusia continuă să atace Ucraina
EXTERNE
•4 min citit

Rusia continuă să atace Ucraina

Atac masiv asupra capitalei ucrainene. Rusia a lovit din nou Kievul în noaptea de 1 spre 2 octombrie. Raidurile aeriene au vizat obiective critice de infrastructură, inclusiv podurile strategice de peste râul Nipru. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața, iar traficul din oraș a fost complet paralizat din cauza ambuteiajelor masive. Președintele Volodimir Zelenski […]

Alertă cod roşu de fenomene meteo extreme în sudul Franţei
EXTERNE
•3 min citit

Alertă cod roşu de fenomene meteo extreme în sudul Franţei

Ploile torențiale au provocat inundații în mai multe zone din sudul Franței, dar și pe insula Creta. Mai multe localități au fost afectate de furtuni violente și viituri. Potrivit presei române Mai mulți români au rămas blocați în Grecia, din cauza intemperiei. Autoritățile Franceze au emis o alertă de cod roșu pentru fenomene meteo extreme […]

Explozie la Atena
EXTERNE
•3 min citit

Explozie la Atena

Cel puțin trei persoane au fost rănite după ce o clădire s-a prăbușit în centrul turistic al capitalei elene. Mai multe case, magazine și mașini au fost avariate, scrie presa străină. Cauza producerii deflagrației nu este cunoscută. Clădirea în care a avut loc explozia a fost transformată în ruine. Deflagrația a aruncat […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură