AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Prețul cerealelor, în creștere pe plan mondial

•4 min citit•Redactor Sef
Prețul cerealelor, în creștere pe plan mondial

Costul la porumb a urcat recent la cea mai ridicată valoare din ultimii opt ani, pe fondul pariurilor că revenirea economiilor, cererea Chinei și evoluțiile meteo nefavorabile vor goli silozurile, transmite Bloomberg.

La bursa de cereale de la Chicago, cotațiile futures la porumb au înregistrat creșterea maximă permisă într-o singură zi.

Contractul cu livrare în luna iulie a crescut cu 4,1 la sută până la 6,315 dolari per bushel (baniță), cel mai ridicat nivel de după luna mai 2013.

O apreciere similară s-a înregistrat în cazul grâului, unde contractul de referință s-a apreciat cu 5,3 la sută până la 7,105 dolari per bushel, cel mai mare preț din ultimii șapte ani. De asemenea, la soia boabe, contractul de referință a trecut de 15 dolari per bushel pentru prima dată după 2017.

Se estimează că din cauza frigului și a secetei din unele regiuni, nu vor exista suficiente cereale și oleagionase pentru a satisface necesitățile mari ale Chinei pentru nutrețuri sau pentru a acoperi cererea în creștere de biocombustibili, pe măsură ce economia mondială își revine după pandemie.

China este atât de interesată să cumpere mai mult porumb, încât a început deja să își rezerve o parte din următoarea recoltă, iar cererea nu ar urma să încetinească în acest an. Investitorii au început să se îndrepte spre materiile prime agricole, iar stocurile mondiale limitate demonstrează că evoluțiile meteo nefavorabile vor conduce la o nouă scumpire.

Fermierii americani au încetinit însămânțările pe fondul unor temperaturi scăzute care este posibil să fi afectat și culturile de grâu, în cazul cărora recoltarea ar urma să înceapă peste câteva luni. În același timp, cea de a doua roadă de porumb a Braziliei suferă de pe urma secetei.

Creșterea cotațiilor futures la porumb face grâul mai atractiv pentru a fi folosit ca nutreț pentru hrana vitelor, în special, în condițiile în care fermierii amână să își vândă porumbul pentru a profita de creșterile viitoare de preț.

Departamentul american al Agriculturii a estimat recent că China va importa în sezonul 2020-2021 28 de milioane de tone de porumb din toate țările.

Chiar dacă în anul următor achizițiile s-ar putea reduce până la 15 milioane de tone, este vorba de dublul cotei stabilite de Organizația Mondială a Comerțului care permite firmelor din Republica Chineză să importe porumb la un nivel mai mic de taxare.

Articole similare

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari
AGRICULTURĂ
•5 min citit

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari

Exportatorii de cereale au pierderi de 200 de milioane de dolari în acest an din cauza costurilor logistice, nivelului de apă scăzut în Dunăre și războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu. Declarația a fost făcută pentru AGRO TV Moldova de directorul executiv al Asociației „Agrocereale” Iurie Rija, în timpul evenimentului Moldova Logistic Forum 2026. Exportatorilor […]

Producătorii de zahăr cer reexaminarea majorării TVA
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Producătorii de zahăr cer reexaminarea majorării TVA

Producătorii de zahăr autohtoni susțin că ar putea pierde industria în urma noilor poveri fiscale, și importurilor nereglementate din Belarus. Aceștia cer autorităților reexaminare deciziei majorării TVA. Zahărul de pe rafturile din Republica Moldova ar putea să ajungă să coste cu 11% mai mult decât prețul actual, dacă Parlamentul va aproba majorarea TVA. Uniunea Producătorilor […]

Horticultorii au început batozarea cătinei
AGRICULTURĂ
•4 min citit

Horticultorii au început batozarea cătinei

Horticultorii au început batozarea cătinei. După ce ramurile încărcate cu fructe sunt tăiate din arbust folosind foarfece speciale, crenguțele sunt introduse în tuneluri de congelare rapidă la temperaturi cuprinse între -35°C, iar după aceasta începe batozarea cătinei. Iurie Toma, este un horticultor din satul Buzduganii de Jos, raionul Ungheni. Acesta cultivă cătină pe 4 […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură