AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Pompierii moldoveni pleacă în Grecia pentru o nouă misiune europeană

•4 min citit•Redactor Sef
Pompierii moldoveni pleacă în Grecia pentru o nouă misiune europeană

Un nou contingent de pompieri moldoveni a plecat în Grecia, unde va participa la misiunea europeană de prevenire și combatere a incendiilor forestiere. Timp de aproape trei săptămâni, salvatorii vor patrula în zonele cu risc ridicat și vor interveni alături de echipe din mai multe state europene.

Primul contingent al echipei specializate în combaterea terestră a incendiilor forestiere din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a pornit, marți dimineață, spre regiunea Salonic din Republica Elenă. Misiunea se desfășoară în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene, la solicitarea autorităților elene.

La ceremonia de detașare au participat reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne, conducerea IGSU și ambasadorul Republicii Elene în Republica Moldova. Oficialii au subliniat că participarea salvatorilor moldoveni confirmă nivelul înalt de pregătire și capacitatea acestora de a interveni în situații de risc. În perioada 14 iulie-1 august, primul schimb al modulului va fi format din 24 de pompieri și 7 autospeciale.

Salvatorii moldoveni spun că participarea la această misiune este o responsabilitate, dar și o oportunitate de a reprezenta Republica Moldova alături de echipele europene și de a-și demonstra profesionalismul.

,,Este prima mea misiune în Grecia și o privesc ca pe o mare responsabilitate. “

,,Misiunea din Grecia înseamnă muncă în echipă, profesionalism și responsabilitate.”

,,Este o onoare să reprezentăm Republica Moldova într-o nouă misiune internațională și să fim alături de colegii noștri din celelalte state europene.”

Pe lângă intervențiile operative, misiunea oferă și oportunitatea schimbului de experiență cu echipele europene.

În acest an, pompierii moldoveni participă pentru a patra oară la misiuni de sprijin în Grecia și pentru a treia oară în calitate de membru cu drepturi depline al Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene. În 2025, echipa IGSU a intervenit în peste 30 de focare de incendiu din regiunea Patras, oferind sprijin autorităților elene în gestionarea situațiilor de urgență.

Articole similare

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week
SOCIAL
•3 min citit

Instrument nou de finanțare, lansat la Moldova Business Week

Un nou instrument de finanțare pentru startup-urile și proiectele tehnologice din Republica Moldova a fost lansat în cadrul Moldova Business Week 2026. Este vorba Moldova Innovation Fund un buget inițial de peste 1 milion de euro, operat de Moldova Innovation Technology Park. CLAUDIU NĂSUI, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării: „Lansăm Moldova Innovation Fund, cu patru […]

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei
SOCIAL
•3 min citit

Pagube în Parcul Național Orhei după explozia dronei

Explozia recentă a unei drone, în apropierea drumului Brănești-Ivancea a afectat și Parcul Național Orhei. Potrivit administrației parcului, resturile aparatului de zbor au lăsat în urmă cratere și arbori carbonizați în aria protejată. Pe pagina de facebook a parcului au fost publicate fotografii, în care se văd pagubele. Pozele au fost făcute de angajații rezervației, […]

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești
SOCIAL
•3 min citit

Șase persoane s-au infectat cu Salmonella în raionul Florești

36 de persoane s-au îmbolnăvit după un eveniment privat organizat în raionul Florești. Printre cei afectați sunt și opt copii, iar 12 persoane sunt spitalizate. În urma analizelor de laborator, la șase pacienți a fost depistată bacteria Salmonella Enteritidis. Ancheta epidemiologică continuă. OLESEA CROITOR, comunicator ANSP: „15 cazuri au fost identificate activ în rezultatul intervievării […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură